Care sunt valorile tale?

Oriunde mă uit văd tristețe. Văd și râsete, dar e râsul acela nervos, pe care îl cunoaștem cu toții! Râsul acela neautentic, printre dinți, ce ascunde furie, mânie. Și înțeleg că asta nu e tot. Știu că dincolo de clopotul cu probleme cu care ne acoperim există un suflet frumos. Și că de câte ori repeți sfaturi sau expresii pozitive, se mai topește un strat și încă unul… Până la urmă, cuvintele vor ajunge și la oamenii triști, nervoși, irascibili. Vor ajunge, în cele din urmă. Sau așa sper.

Judecăm atât de ușor, că în primele 3 secunde ne-am format deja o părere. Apoi căutăm argumente să susțină ceea ce credem. Poate să facă omul din fața noastră cele mai grozave tumbe, cu mare greutate ne vom schimba părerea. Și nu de multe ori ne înșelăm. O putem numi intuiție sau instinct, această senzație de autocunoaștere. E, de fapt, limbajul non-verbal care nu se sincronizează cu cel verbal. Dar nu ne dăm seama pe moment. De aceea mi se pare înțelept să avem grijă de înfățișarea noastră. Dar înainte de a ne da seama cum să ne comportăm și cum să vorbim, este necesară o cunoaștere de sine. O analiză proprie. O încercare de a te conecta cu Sinele.

Nu-i ușor, dar măcar avem un punct de plecare spre ceva mai bun. Ne dăm seama de lacunele noastre, de dorințele ascunse, de ispitele nefericite, de falsele nevoi, de tendințele egoiste în tot ce facem, de sursele nefericirii. De acolo încercăm să construim și să arătăm ceea ce ne dorim cu adevărat să fim, să ajungem la propria împlinire. Nu e păcat, dacă tot avem viața asta, să ne-o irosim? Să nu ne împlinim? Nici măcar să nu încercăm să ne împlinim?

Haideți să lăsăm judecata asta la o parte! Haideți să ascultăm cu adevărat ce zic ceilalți, haideți să oferim mai mult, haideți să ne conectăm cu ceilalți prin empatie, haideți să ajutăm în loc să râdem! De multe ori, când judecăm pe celălalt, o facem fiindcă noi ne spunem că nu am proceda așa – așadar, el greșește, dar de ce? Deoarece nu face ca noi? Oare nu gândește el tot așa despre noi? În opinia lui, și noi greșim că nu procedăm ca el! Iată cum intervine autismul între oameni. Și de fiecare dată când vorbesc de autism, nu pot să nu mă gândesc la ce a scris Kundera în Cartea râsului și a uitării, că vor veni vremurile hipoacuziei și a neînțelegerii. Uneori am impresia că trăim într-o astfel de eră. Dar nu-i așa, găsesc mereu oameni care doresc să se dezvolte, să iubească, să dăruiască, să învețe aprecierea, respectul. Se sustrag din marea de neascultători.

Și de ce nu ascultăm? Fiindcă noi credem că le știm pe toate! Și s-ar putea chiar să știm acele lucruri, dar este nevoie să le aprofundăm! Este nevoie să le lăsăm să ne penetreze straturile de protecție cu care ne-am acoperit. Să ne scuturăm de clopotele sub care ne băgăm de fiecare dată când cineva încearcă să ne asculte, să ne cunoască sau, de ce nu, să ne atace în urma lucrurilor pe care le spunem sub umbrela binecunoscută a calculatorului.

Întâlnesc oameni care urăsc frumosul. Dar nu suntem făcuți noi pentru frumos? Nu suntem noi frumoși? Să ajung să urăști frumosul în încercarea de a ce? Răzbuna, dovedi egoului că are dreptate, a urî fără motiv?

Haideți să ne dăm măștile la o parte și să ne privim în oglindă! Haideți să ne îmbrățișăm defectele și să încercăm să ne îmbunătățim. Prin ce, m-ați întreba? Prin optimism, prin deschidere, prin zâmbete sincere, prin dăruire, prin împărtășire, prin ajutorul dat celorlalți, prin modestie și curaj, prin apreciere! Aceste lucruri se văd pe fața unui om, nu e nevoie să-și pună costumul Armani și să ne arate că totul e frumos, când ridurile feței vorbesc despre cele mai dese expresii ale persoanei. Vorbele pot să mintă, dar expresiile feței și imaginea de pe rețelele de socializare, pentru cine privește mai atent, nu mint niciodată.

Haideți să dezgolim tristețea! Întotdeauna soarele răsare când ai lângă tine oamenii potriviți.

Lăsând mândria, orgoliul și egoismul la o parte, putem ajunge în locuri în care nici nu am visat, făcând lucruri de care nu ne credeam capabili să le realizăm. Dar asta nu se va întâmpla peste noapte. Este un proces de durată, pas cu pas ne vom înălța. Le spun copiilor de la Asociație că încă au timp și încerc să le explic cum i-ar ajuta cunoașterea. Le spun adulților că încă mai au timp. Întotdeauna e timp pentru renaștere. Trebuie doar să vrei, iar ceea ce vrei să corespundă valorilor tale, nu gurii lumii. Care sunt, deci, valorile tale?

2 Comentarii

  1. Ce ganduri frumoase! :) Sper sa molipsesti cat mai multi tineri (asa ca tine) cu ele.

    • Mulțumesc pentru gândul frumos, Andrei :) Așa să fie!
      Sper să ajungă la cât mai mulți cititori :)

      Emilia Z.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *