Nu pot să nu mă abțin din a judeca și banaliza majoritatea citatelor motivaționale. Unele chiar îmi spun ceva, dar știu sigur că se întâmplă fiindcă în acel moment eu am nevoie de un sfat. Altfel mi se par fade în lumina pusă de prietenii mei virtuali. Dar nu de aici a pornit totul. Cel mai simplu de explicat ar fi că oamenii s-au apucat să copieze greșit citate faimoase și să le încadreze pe fundaluri oribile. Sau au împrumutat citate de cine știe unde, greșit scrise, cu floricele și alte minuni kitsch.
Motivul mai complicat, dacă pot să-i spun așa, se explică prin faptul că viața e mult mai impresionată decât ce se spune acolo. Fiecare om știe că multe lucruri nu se pot explica, viața noastră fiind atât de interesantă și de personală, încât de multe ori citatele par doar o ploaie de iarnă, urâtă și rece.
La fel și video-urile motivaționale (cu excepția TEDx și alte companii inteligente) care încearcă să ne învețe cum să trăim în pace, cum să câștigăm, cum să fim cineva. Nu susțin că ar fi greșit, că lucrurile nu ar putea sta așa (fiindcă de multe ori chiar așa stau), dar această comercializare excesivă în ideea reală că suntem ahtiați după sfaturi, fapte bune, gesturi etc. le face banale, stupide chiar. Se poate ca acum să fi atins o coardă sensibilă… Păi da, unele știu că și vouă v-au făcut bine la un moment dar, v-au ajutat, ba chiar v-au schimbat viața. Cred asta, sunt sigură că așa s-a întâmplat. Dar mai și cred că există șanse să fi fost emoționați doar de un video, iar restul să fie ploaie în vânt. Fiindcă vindecarea noastră se face prin multe metode, dar cele mai bune, în opinia mea, sunt cele ce țin de experiență: interacțiunea cu oamenii, introspecția, lupta cu fricile, eliberarea prin diverse metode. Dacă nu apelăm la acestea și ne plângem de milă, uitându-ne la poze cu baloane în aer și video cu traineri ce câștigă de pe urma noastră bani cât să hrănească o țară africană minim un an, puține se vor schimba.
Da, recunoașteți, e greu să lucrăm cu noi înșine. Să ne aplecăm asupra noastră măcar un pic, să stăm să medităm, să ne cunoaștem, să vedem în noi, să căutăm ajutor, să ne deschidem. E greu să facem asta. Dar dacă nici nu încercăm, nu ne oferim nici măcar o șansă?
Dacă tot am mai adus discuția despre internet, mi-au venit în minte print-screen-urile realizate de unii useri pentru a arăta cât de stupizi pot fi oamenii. Și, recunosc, și eu am râs. Am tot râs, dar mai mult spre plâns. M-am mirat de cât de neștiutori pot să fie unii oameni în toată firea, lucruri elementare ca faptul că Luna este mai mare decât un elefant, că Africa este un continent, că dacă mănânci multe dulciuri o dată nu faci diabet, că dacă ți-au ieșit rezultatele SIDA pozitiv, înseamnă că ești bolnav și multe altele. Sunt de tot râsul – plânsul. Dar am stat și m-am gândit, nu ar fi mai bine, în astfel de situații, dacă am răspunde educativ, să le explicăm de pildă celor neștiutori că diabetul nu este contagios, că România este o țară din Europa, că homosexualitatea nu este contagioasă și alte, alte lucruri. Să ne abținem din a mai face haz de ei, din a le răspunde ironic și a-i pune pe toate site-urile, arătându-ne astfel superioritatea. Nu trebuie să uităm faptul că există tot felul de familii pe această lume, mulți copii nu se duc la școală sau sunt educați incorect de persoane care nu au nici o treabă cu legea educației etc. Am putea reuși să facem ceva bun pe acest Pământ. În ciuda (tocmai a) momentelor de năucire în care nu-ți vine să crezi că unii oameni nu știu nici în ce țară trăiesc (în România se găsesc mulți). Poate că puțină bunăvoință nu strică, sunt sigură că fiecare dintre noi ne-am aflat în situația în care nu știam ceva și am făcut o gafă sau pur și simplu nu am considerat că acel lucru trebuie știut, deși era, la o adică, de bun simț să-l cunoaștem. Roata se întoarce, nu uitați!
Viața ne pune la grele încercări, poate că pentru unii descoperirea faptului că au o boală sau că vor fi dați afară din chirie este o dramă și o suferință continuă, în timp ce pentru alții doar simpla distrugere a tabletei sau telefonului îi face să creadă că viața nu mai merită trăită. Interesele noastre sunt diferite și de aceea și problemele comune ne afectează în mod diferit. S-ar putea să ne oprim o clipă și să ne imaginăm cum ar fi să fi fost în locul studenților din Kenya, să vină cineva și să ne întrebe dacă suntem creștini (lăsând la o parte faptul că mulți români nu mai dau doi bani pe propria religie) și să ne gândim: ce am fi răspuns? Sau să nu ne gândim deloc la treburi din astea, ci la altele mai actule și presante cum ar fi: ce mănânc mâine, cum scap de datorii sau de ce nu mă iubesc prietenii mei virtuali? Trebuie să existe înțelegere, altfel lumea este pierdută! Inima și mintea deschisă ne vor salva!