M-a întrebat cineva dacă un artist, în speţă un scriitor, e bine să neglijeze perfecţiile formale în favoarea fondului presupus adânc sau să lustruiască opera ca unghiile cu piatră ponce.
Fapt este că problema priveşte numai pe omul de vocaţie, pentru că neglijenţa ori lustrul sunt lucruri fără sens când e vorba de o producţie inexistentă. Operele naturii nu sunt niciodată desăvârşite, adică de o lucrătură exactă.
Opera de artă trebuie să pară ieşită din mâna omului, iar nu din maşină şi o greşeală e uneori un accident fericit.[…] Opera artistică este rezultatul luptei între raţiunea umană şi natură, dintre premeditare şi spontaneitate şi această luptă trebuie să se vadă.
Dar atunci să cultivăm „neglijenţa”. Acest lucru nu e posibil pentru un veritabil creator şi nu trebuie să confundăm lipsa de poleială cu haosul. Creaţia este o clarificare a unei ordini întrevăzute în natură, este natura raţionalizată, devenită inteligibilă şi exemplară. Ceea ce te izbeşte într-o adevărată operă de artă este claritatea ei globală, unită însă cu impresia spontaneităţii.
(G. Călinescu, Perfecţiunea în artă (fragmente), în Pagini de estetică, antologie de Doina Rodina Hanu, Bucureşti, Editura Albatros, 1990)
