„Satul Kalchik este lovit de o boală misterioasă! 14% din cei 600 de locuitori ai acestei localităţi din Kazahstan cad pe capete şi dorm câte şase zile. Doctorii sunt uluiţi de fenomen. Medicii nu au reuşit să descopere din ce cauză 84 de oameni care trăiesc în Kalchik, localitate din nordul Kazahstanului, suferă de boala somnului de 4 ani. Prima persoană care a adormit subit şi nu s-a mai trezit, în aprilie 2010, a fost Lyubov Belkova. Femeia, de peste 50 de ani, vindea haine la piaţă, când a fost cuprinsă deodată de somn. S-a mai trezit după 6 zile. Ceilalţi 516 locuitori trăiesc cu groaza că vor adormi şi nu se vor mai putea trezi, precum cei care deja nu mai pot fi smulşi din somnul letargic. Ei au fost internaţi în spital, vara trecută, iar doctorii nu ştiu cum să-i mai facă să se scoale. Cei care reuşesc totuşi să se trezească se confruntă cu stări groaznice de oboseală şi pierderi de memorie. Unii suferă de cumplite halucinaţii. Medicii au exclus că pacienţii ar fi victimele unor infecţii virotice sau bacteriene, cum ar fi meningita. Cercetătorii nu au reuşit nici să descopere vreo substanţă chimică în sol sau apă care ar putea să cauzeze misterioasa boală a somnului”. (Adevărul, 17 decembrie 2014).
Aibek Museripov, profesor de filosofie medievală la Universitatea din Astana, discipol înflăcărat al marelui Abai Qunanbaiuli, a avut parte de o puternică criză mistică la începutul anului 2009. Sătul de mediocritatea programului său zilnic, dezamăgit de delăsarea dovedită chiar şi de către studenţii lui preferaţi, plictisit de dorinţele tot mai extravagante ale soţiei, care se vedea îmbrăcată ca Juliane Moore sau Salma Hayek, deşi salariul lui modest abia le ajungea pentru nevoile lor cotidiene, Museripov a hotărît să-şi ia lumea în cap şi a dispărut în data de 14 februarie 2009. Amintindu-şi de obiceiurile din copilărie, şi-a cumpărat un cal negru şi a început să rătăcească prin stepă, convins că are nevoie de o existenţă nomadă înainte de a fi în stare să-şi reorganizeze viaţa. Se pare că a avut parte de o seamă de revelaţii extrem de intense, care l-au făcut să trăiască în deplină singurătate, fără mîncare sau apă, mai bine de două săptămîni. După această experienţă care l-a transfigurat literalmente, transformîndu-l într-un om cu o privire aproape imposibil de suportat din pricina căldurii pe care o răspîndeau imenşii săi ochi verzi, Museripov a început să propovăduiască o stranie doctrină ce avea să le schimbe viaţa locuitorilor din satul Kalchik.
Invocînd viziunile de care avusese parte prin intermediul Arhanghelului Gabriel, el le spunea sătenilor pe care-i întîlnea că pacea lumii va putea fi dobîndită doar atunci cînd oamenii vor deveni atît de puternici încît vor reuşi să-l adoarmă pe Diavol. Nu obosea să repete că Allah nu i-a creat pe oameni nici ca să se amuze cu stîngăciile lor, nici ca să-i pună la cazne, nici ca să le ceară bravură, iubire ori deplină supunere. Singura misiune a seminţiei create din sîngele lui Adam era una ce avea să continue pînă la desfacerea Lumii : necontenita încercare de a-l adormi pe Iblis, de a-i reda liniştea insomniacului suprem, trufaşului înger căzut. Museripov nu înceta să descrie nesfîrşitele chinuri prin care trece demonul din pricina febrilităţii lui imposibil de potolit, zugrăvind cu har frisoanele de care-i e bîntuită fiinţa, straniile deliruri de care are parte, alunecarea lui dominată de istovire la graniţa dintre realitate şi nebunie. Allah l-a pedepsit pe Diavol să nu-şi găsească liniştea, l-a supus suferinţei de a îndura toată povara lucidităţii sale neostoite, l-a privat de somn. Turbat din pricina acestei osînde grele, înspăimîntat să nu se cufunde pentru vecie în bezna de necurmat a nebuniei, Iblis răscoleşte cu mînie lumea întreagă, face şi desface, alungă şi îmboldeşte, răstoarnă şi răsuceşte, stîrneşte patimi, sfărîmă alianţe, creşte arătări stranii, aduce la viaţă ştime şi monştri. Oamenilor nu le rămîne decît să asculte cu atenţie mesajul Luminatului Arhanghel şi să încerce să scape de sub puterea acelui Diavol stăpînit de boala mîniei, sustrăgîndu-se tentaţiilor lui prin cufundarea într-un somn cît mai profund. Museripov susţinea (cu ochii săi verzi strălucind în semn de deplină convingere) că nu există leac mai straşnic împotriva pornirilor diavoleşti decît somnul atoatevindecător, că nu există armă mai eficace împotriva demonului decît pasivitatea binecuvîntată a omului care doarme. Se străduia să-i convingă pe ţăranii care-l priveau neîncrezători că omul perfect, omul lipsit de patimi şi vicii, omul stăpînit în întregime de evlavie şi de dorinţa desăvărşirii e tocmai omul care se lasă să doarmă, omul care se cufundă voluntar în somn, întărindu-se numai cu visele trimise de mesagerii lui Allah, fără să aibă nevoie de mîngîieri lascive, de vorbe de consolare ori de vreo altă hrană a trupului. Pămîntul va deveni cu adevărat un tărîm închinat puterilor dumnezeirii numai atunci cînd oamenii vor părăsi agitaţia inutilă a treburilor zilnice pentru a căuta perfecţiunea în somn. Museripov dădea întotdeauna aceleaşi exemple ce prefigurau această stare finală de desăvărşire, apelînd însă nu la revelaţia primită din partea Arhanghelul Gabriel, ci la două lecturi din copilărie. Le pomenea celor ce-l ascultau despre legenda adormiţilor din Efes şi despre povestea Frumoasei din Pădurea Adormită, arătîndu-le că respectivele pilde n-au fost înţelese de oameni, care au continuat să laude trezirea, biruirea somnului, în loc să înţeleagă că voinţa lui Allah le-a trimis aceste minunate exemple tocmai pentru a le arăta felul în care Iblis, înspăimîntat de frumuseţea morală atinsă de pămînteni în somn, face totul pentru a întrerupe o asemenea stare de graţie, provocîndu-le trezirea. Museripov susţinea că agenţii demonici înfăţişaţi nouă sînt cîinele Kitmir, rămas în grotă nu pentru a-şi arăta fidelitatea faţă de stăpînii săi, ci pentru a le întrerupe somnul, şi prinţul, a cărui intruziune în regatul transformat în chip minunat sub efectul adormirii readuce agitaţia simţurilor şi domnia senzualităţii, ispite în faţa cărora cedează frumoasa din poveste. Dacă ar fi continuat să doarmă, tinerii din Efes şi Frumoasa din Pădurea Adormită ar fi grăbit venirea clipei în care desăvîrşirea s-ar fi pogorît asupra lumii întregi, iar Diavolul, incapabil să-şi mai exercite puterea, s-ar fi văzut obligat să se cufunde în somn. În schimb, trezindu-se, ei au făcut jocul lui Iblis, i-au dat posibilitatea de a-şi continua acţiunea distrugătoare, amînînd momentul mîntuirii.
Museripov nu era însă un simplu povestitor, un mistic gata să lase ce era mai greu în seama altora. În aprilie 2010 şi-a început opera de adormire a fidelilor săi din satul Kalchik, iar prima care i s-a încredinţat cu trup şi suflet a fost Lyubov Belkova, hipnotizată în doar cîteva secunde de ochii lui verzi. El spera că va putea să hipnotizeze în jur de 3000 de persoane pînă la sfîrşitul vieţii sale, urmînd ca acestea, devenindu-i discipoli, să-i continue opera atîta vreme cît va fi nevoie, pînă cînd timpurile se vor apropia de sfîrşit, iar un om cu ochii la fel de verzi precum ai lui va reuşi în cele din urmă să-l adoarmă pînă şi pe Diavol.
