Nu e în regulă să ne refuzăm bucuriile – mari sau, mult mai dese, mici. Nerefuzate, luate în posesie cu cea mai firească atitudine posibilă, bucuriile dau un ritmbun, poate calm, unei vieți. Iată, pentru mine desigur, cîteva dintre bucuriile culturale ale ultimei luni.
*Aceasta este o poză făcută de David Morar. Înainte de orice, îi mulțumesc pentru permisiunea de a oreproduce. Îi urmăresc de mai mult timp fotografiile – David e foarte bun, din ce în ce mai bun. Are ochi, are nerv, are decupaj bun, au mult sens și semnificație pozele pe care le face. David Morar este fiul lui Ioan T. Morar.
*La metrou, dimineața, între 8 și 9, se pot vedea ori întrevedea multe. Iată, vineri, 12 iunie, bunăoară. Activez, cum fac de multe ori (și nu numai eu, desigur), “ochiul sociologic” și, cu uimire, remarc, dincolo de stația Obor către Dristor acest peisaj: cineva citește Platon – “Banchetul” (o ediție mai veche și ușor jerpelită); altcineva citește, în engleză, o carte despre procesul și moartea lui Socrate; un al treilea, cea mai recentă carte a lui Andrei Cornea, un roman. Andei Cornea fiind unul dintre cei mai buni specialiști, traducători și hermeneuți ai filosofiei grecești și nu numai. Mă gîndesc dacă nu e ceva – gen flash-mob. Nici gînd. E doar o întîmplare. La Iancului coboară cel cu “Banchetul”, la Muncii – cel cu volumul în engleză. Logic, cel cu romanul domnului Cornea merge mai departe – spre Dristor sau chiar mai departe. Ne întoarcem la greci, la izvoare, cum s-ar spune…
*Revăd destul de des aceste cîteva minute în care e vorba despre așteptare, despre tehnica așteptării. Revăd, nu rar, cu încredere aceste minute filmate cu Andrei Pleșu:
Rezumat despre tehnica așteptării: 1.Trebuie să ai încredere. 2. Trebuie să ai răbdare. 3. Trebuie să ai ritm.
*M-au bucurat două, cum să le spun, monografii în ficțiune. Două cărți de proză, dar și de istorie literară deopotrivă. Scrise, ambele, de David Lodge. Știam multe alte titluri – în sensul de citisem multe altele – dar, nu știu de ce, pe acestea două le ocolisem. E vorba despre “Autorul la rampă”și de “Bărbatul făcut din bucăți”. Super romane! Primul, despre Henry James. Al doilea, despre H G Wells. Primul despre un personaj cast, al doilea despre un prolific și influent scriitor cu o viață amoroasă tumultuoasă. Super bine scrise. M-am întrebat ce ar fi dacă am avea și în literatura noastră ceva comparabil. Ceva despre, bunăoară, Eminescu, Maiorescu, IL Caragiale, Arghezi, Sadoveanu…
*A apărut un nou volum de jurnal de călătorii al lui Nikos Kazantzakis. Cel dedicat călătoriilor acestuia în Rusia. Mai mereu cînd îmi trece prin fața ochilor numele scriitorului grec, îmi amintesc de acest mic poem care îi aparține. Mic, splendid, delicat, rotund, greu de sens: “I-am spus migdalului / Frate, vorbește-mi despre Dumnezeu / Și atunci, migdalul a înflorit”.
*Am un amic stîngist mucalit și foarte bun partener de dialog și, uneori, de polemică. Recent mi-a servit o replică antologică despre extrema stîngă din Grecia. Contextul a fost asigura de declarația iresponsabilului vesel care conduce guvernul elen, cel care a spus acum cîteva săptămîni, între altele, că așteaptă de la Vest, de la creditorii grecilor, de la UE, FMI șamd “un discurs al speraței”. Ei bine, amicul meu stîngist le-a servit predicatul principal pentru acest “discurs al speranței”. Și anume: “la muncă!”. M-a bucurat replica aceasta – mai ales că vine de la stîngă. Și mă enervează din ce în ce mai tare felul iresponsabil în care acești populiști de extremă stînga se joacă, parcă cu voluptate, cu viitorul copiilor lor. În ciuda bunului simț, în ciuda economiei elementare, în ciuda rațiunii.
*”Ne-am întîlnit absolut întîmplător la o convocare în care se discuta soarta învățămîntului din România cu ministrul Învățămîntului. Și întrebîndu-mă politicos ce mai fac – i-am spus că am obosit. Și că mi-e lehamite de tot ce trăiesc și de tot ce văd în jur. Și că m-am decuplat de la realitatea vieții noastre publice. Și Dan Tăpălagă s-a uitat la mine uimit și mi-a zis: “cum adică ați obosit? Ei nu obosesc niciodată.” Păi, am spus: am oboist. Mi-am făcut porția mea. Vine o altă generație. E treaba dumneavoastră să vă faceți țara mai departe. Și el mi-a zis: nu, eu nu cred așa. Eu cred că pînă la sfîrșitul vieții mele am să spun mereu cee ace cred. Discuția nu a mai continuat, dar vorbele lui Dan Tăpălagă mi s-au înfipt în minte….” Continuarea – e de bine! – o puteți vedea aici:
*Pînă în 21 iunie, se strînseseră 36.000 de lei. Apoi, a donat Oana Pellea 1.000 de lei și s-au strîns 37.000 de lei. Suma totală necesară pentru acest proiect de donație – 40.000 de lei. Donație pentru ce? Pentru memorie, pentru istorie, pentru neuitare. E vorba despre Salvarea Casei lui Iuliu Maniu din Bădăcin. Cred că se poate. Cred că, și aceasta, este o veste bună.
*M-am revăzut, la mijloc de iunie, cum se întîmplă de obicei în ultimele veri, cu Cătălin Dorian Florescu. În vervă, ca de obicei. Atent și curios, ca de obicei. Un om minunat. Venind din nou în țara în care s-a născut, ca să își adune sevă, nerv, informații, stări despre un nou roman. Cîndva, mă gîndesc, Cătălin ar putea povesti cum și-a făcut documentarea pentru romanele sale – total atipic pentru un scriitor român. Ar fi “material” de o carte amplă, excelentă.
*”Un cal intra într-un bar”. Așa se cheamă noua carte, apărută de puține zile, la Polirom a lui David Grossman, prietenul de cursă lungă al lui Amos Oz și unul dintre marii romancieri israelieni contemporani. E cel care a dat un roman uluitor de bun, pentru mine, unul dintre cele mai bune romane ale ultimelor decenii – “Pînă la capătul pămîntului”.
*Russell Kirk: „…sînt conservator. E foarte posibil să mă aflu de partea perdantă, de multe ori cred că aşa şi este. Totuşi, printr-o ciudată încăpăţînare, prefer să pierd alături de Socrate, să zicem, decît să cîştig cu Lenin”. Un om deştept, foartte deştept. Kirk, nu Lenin! Kirk, Socrate, nu Lenin!
*Tita Chiper. Dau uneori peste dialogurile domniei sale – interviurile sale, să le spun aşa, mai jurnalistic. Sînt fără pereche. Fără să o ştie, fără să ne fi cunoscut, e unul dintre oamenii care m-au inspirat şi care mă inspiră atunci cînd am făcut ori cînd fac interviuri. Îmi face bine să îi recitesc cîte un dialog,
*Nu înțeleg (și acest mod de a formula este unul extrem de blînd) admirația pe care Dalai Lama o afișează, în ultima vreme pentru marxism și comunism. Este cel puțin bizar să vorbești de bine comunismul și, în acelați timp, să nu aduci în discuție sutele de mii de morți tibetani lăsați în urmă de comunștii chinezi. Dar, atunci cînd nu vorbește despre politică, despre ideologie, Dalai Lama e un personaj extem de interesant. I-am urmărit cu mult folos cărțile de la Curtea Veche – spre pildă, cele coordonate de D. Goleman, cele despre emoțiile distructive și emoțiile vindecătoare. Este extraordinar ce intuiții și ce argumente poate scoate Dalai Lama, înainte ca ele să fie confirmate, experimental-occidental, de științele la zi. De ce am invocat numele lui Dalai Lama? Pentru că, recent, a mai apărut încă o carte și, înțeleg, în aceeași formulă, urmează relativ curînd să mai apară încă una. E o carte la patru mîini – Dalai Lama plus Howard C. Cutler – despre “Arta fericirii”. Pe clapeta 1 a cărții, Dalai Lama: „Să reflectăm deci la ce e cu adevărat valoros în viață, la ce dă sens vieții și să ne stabilim prioritățile pe baza răspunsului. Scopul vieții noastre trebuie să fie pozitiv. Nu ne-am născut cu scopul de a aduce necazuri, de a face rău altora. Ca viața noastră să aibă însemnătate, cred că trebuie să ne dezvoltăm calitățile pozitive, esențiale pentru oameni – căldura, bunătatea, compasiunea. Atunci viața noastră va căpăta mai mult sens și va fi mai împăcată – mai fericită.“
*Un Spinoza, un gînd de-al lui Spinoza rătăcit într-un editorial din presa cotidiană: “nu există neadevăruri, ci doar adevăruri desfigurate”. Mi-a plăcut cu sună.
*”Librar pentru o zi” Excelentă idee! Ex-ce-len-tă! Dacă nu știți despre ce este vorba, vă rog să intrați aici pentru descriere și detalii: http://www.librariabizantina.ro/blog/categorie/librar-pentru-o-zi/
*În această lună a ieșit de sub tipar și volumul numărul trei al ediției în neerlandeză din “Orbitor”-ul lui Mircea Cărtărescu. E o veste extraordinară. Pe lîngă neerlandeză, în alte cinci limbi străine există tradusă această carte magică: germană, franceză, bulgară, suedeză și norvegiană.
Desigur ca mi-au placut, m-am bucurat, am fost încîntat, m-am amuzat de multe altele. M-am bucurat şi am admirat multe altele. Mai povestesc. Luna viitoare, mai povestesc…
