Mă-nclin în fața
inexistenților voievozi
mă-nclin în fața poveștilor
ireale
mă așez în genunchi
în fața unei pietre
de râu…
Aștept tăcut
solitar
corabia să-mi apară
din largul unui ocean
neștiut de nimeni.
Sub cerul cu miliarde
de stele
privesc în zare
cu mâna rănită.
Vin valuri stranii
dinspre lumea de apoi.
Se sting
în lava incandescentă
a trecutului
se izbesc de prezentul anost
se sparg de țărmuri
din piatră
seacă…
Privesc cu ochii goi
în larg.
Nu vine nimeni
Nu mă așteaptă nimeni…
Nu-mi rămâne decât
să mă înclin în fața
inexistentilor voievozi
în fața straniilor
povești
ireale.
