Dennis Deletant şi România

Un englez în istoria României“ – aşa a sunat titlul conferinţei de la Ateneul Român din 20 decembrie 2014, în fapt un dialog între istoricul britanic Dennis Deletant şi Ana Blandiana. Sunt cel puţin trei motive care justifică alegerea temei şi a personajului principal pentru seria de conferinţe De la Ateneu.

Filarmonica „George Enescu“ şi Fundaţia Academia Civică au valorificat în primul rând apariţia volumului Dennis Deletant la Sighet (editor şi cuvânt introductiv de Romulus Rusan, Fundaţia Academia Civică, 2014), cuprinzând atât texte academice sau memorialistice despre istoria recentă a României, cât şi comunicările, prezentările susţinute la simpozioanele şi şcolile de vară ale Memorialului de la Sighet. În al doilea rând, Dennis Deletant a fost un observator atent al revoluţiei din decembrie 1989, relatând zile întregi pentru BBC desfăşurările din România de acum 25 de ani. Last but not least, între Deletant şi spaţiul românesc este o relaţie de empatie de aproape 50 de ani, din 1965 de când tânărul britanic sosea la Sinaia la cursurile de vară ale Universităţii din Bucureşti. Adesea uităm că profesorul de la UCL, Amsterdam şi Georgetown nu este doar un istoric al comunismului românesc, ci şi un cercetător al dictaturii antonesciene raspunzătoare de Holocaust, un analist al celor două versante totalitare din trecutul recent: fascist şi comunist. Vreau să cred că lumea istoriografiei româneşti va înceta ironiile la adresa formulei consacrate de prof. Deletant : „Antonescu – Aliatul uitat al lui Hitler“ şi va asuma până la capăt un trecut antidemocratic.

De fapt, Dennis Deletant recuperează (şi este în consonanţă cu) spiritul democratic şi liberal al Revoluţiei din decembrie 1989, un spirit care s-a dovedit a fi în minoritate, strivit de inerţie, de mentalitatea reziduală a „omului nou“, dar şi de naţionalismul gregar forjat în prima parte a secolului xx şi recuperat parţial şi perfid sub Gheorghe Gheorghiu-Dej şi N. Ceauşescu.

Prin întrebări şi comentarii, Ana Blandiana a exprimat de fapt spaime, frustrări şi nelămuriri româneşti în faţa unor (in)decizii şi orientări occidentale (faţă de comunism, faţă de URSS/Rusia lui Putin). A fost un dialog între doi prieteni, dar care nu ezită să abordeze probleme sensibile. Cum să răspunzi tu, cetăţean britanic – avându-l în public pe ambasadorul Regatului Unit, E.S. Paul Brummell – la o întrebare atât de delicată: A fost trădat Iuliu Maniu de către Britanici? Mai ales când ai în minte acea declaraţie a diplomatului britanic Archibald Clark-Kerr despre jena de a-l minţi în 1946 pe Maniu. Şi totuşi, Dennis Deletant a reuşit să ofere un răspuns potrivit. Pe de o parte, o epocă a trădat un om care în multe privinţe a întruchipat sanctitatea umana, un reper moral evident; sunt aspecte care au ajuns să îi deranjeze pe diplomaţii britanici. Pe de altă parte, Iuliu Maniu a fost destul de naiv în înţelegerea realpolitik, care a refuzat în mai multe rânduri invitaţiile britanice de a conduce un guvern român în exil.

Conferinţa – precedată de maestrul Dan Grigore cu un emotionant recital de pian – a fost şi o modalitate bine aleasă pentru a-i omagia pe eroii din Bucureşti şi din ţară care au înfruntat acum 25 de ani, la 21 decembrie 1989 – o altă „cruciadă a copiilor“ în termenii poetei Ana Blandiana – dictatura lui Ceauşescu şi trupele de represiune.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *