Toţi avem dorinţe nerealizate sau imagini care ne străbat uneori conştiinţa, ca un fulger, despre ce am vrea sau ce am putea deveni în viitor.
Atunci când ajungi la marginea unei vieţi pe care ai ajuns să o deteşti, eu cred că fiecare ştie bine ce trebuie să aleagă, dincolo de frontiera care lasă în spate vechea viaţă. Poate fi cu adevărat arte marţiale, sport de performanţă, sau poate fi o cameră mare şi frumoasă în care te ocupi doar de pictură. Poate fi “să fiu elegant şi să cunosc toate bunele maniere”. Ştii bine în sinea ta care e direcţia în care vroiai să mergi, de fapt, de multă vreme, doar că nu ai avut timp sau nu ai avut energia să o faci.
Poate fi o nouă meserie. Nu e nevoie să schimbi încă jobul, dar poate că de ani de zile vroiai (şi) o altă meserie care te atrage. E bine, poţi începe să te “mişti” ca un profesionist în domeniul dorit, chiar şi ca experiment, benevolat sau ca free lancer.
În plus, nu doar ştii ce vrei să schimbi în viaţa ta, în plus ştii că poţi! Flash-urile care îţi trec uneori prin minte despre o nouă viaţă, nu doar că le ştii dacă faci o mică incursiune sinceră în interiorul tău, dar în plus ştii că poţi să realizezi ceea ce vrei!
Şi nu vorbesc de filosofia “Spune pot şi vei putea”. Vorbesc de altceva: de fapt, toate ţigările pe care le fumezi sau cărţile pe care le citeşti ani de zile sunt semnul fiziologic sau psihologic al unei mari aşteptări spirituale. Aştepţi să îţi începi viata pe care în sinea ta o simţi, o presimţi, uneori foarte clar, alteori prin intermediul filmelor sau discuţiilor cu oameni care seamănă cu ce vrei tu să devii.
Atunci care e problema?
Problema e că nu eşti încă gata, nu eşti încă pregătit.
Sau poate nu crezi că eşti destul de pregătit.
Şi de aceea fumezi, citeşti, discuţi, întrebi. Investigaţia personală, atelierele de dezvoltare personală, toate astea calmează, timp de ani de zile, o nerăbdare care nu poate fi calmată altfel, pe moment. În acest sens, chiar şi a fuma e un semn bun: ai în sintea ta un potenţial puternic, care aşteaptă să transforme fumatul în mii de alte activităţi, eficienţă, performanţă, inovaţie şi rezistenţă la muncă – multă, grea şi frumoasă.
Dar dacă ştii deja în sinea ta direcţia, de ce nu porneşti în acea direcţie? E un paradox, cam cum e paradoxul cu fericirea: ne temem să fim fericiţi, şi o dăm în bară atunci când e prea bine, pentru că nu ne vine să credem că poate fi atât de bine, am fost setaţi să credem că mereu sunt probleme, grave. La fel, intuiţia despre noua mea viaţă e undeva acolo de mult timp, iar paradoxul e că ştiu că o pot realiza. Şi tocmai pentru că ştiu că pot deveni altcineva, concret eu pot deveni altcineva, ei bine nu îmi vine să cred că pot face asta.
Sunt mulţi cei care spun că nu ştiu ce vor să facă, eu cred că acei oameni în parte ştiu dar nu a început încă pentru ei războiul, furtuna perfectă. Sunt încă în acea aşteptare dinaintea furtunii, o furtună plină de electricitate şi fulgere.
Comoditate, procrastinare, lene? Nu neapărat: pe de o parte e doar o lege a firii: trebuie să se adune nerăbdare, presiune crescută în aer şi în viaţă, luni de zile, ani de zile. Acea presiune e partea afectivă, căldura acumulată pe care o degajă în jurul ei orice alegere decisivă în viaţă.
Şi, de fapt, nu facem schimbarea pentru că ne temem de daunele pe care le poate lăsa furtuna schimbării în jurul nostru. Pentru că nu putem imagina amploarea lor. În acest sens “nu credem” că vom putea: adică nu avem evidenţa înălţimii valurilor pe care le vom face peste tot în jurul nostru. Ştim că va trebui să pierdem controlul asupra orizontului vieţii noastre, şi ne temem.
Şi… avem dreptate: cu cât am aşteptat mai mult, cu atât furtuna va fi mai puternică. Pentru oricine aşteaptă, vine o zi în care acel fulger despre care vorbeam în începutul articolului luminează din nou drumul până departe.
Dar de data asta îl şi auzi. Timpul de aşteptare s-a terminat, fulgerul s-a apropiat destul de mult de tine şi de vechea ta viaţă. Ştii că tocmai a început furtuna perfectă, care va întoarce totul pe dos în viaţa ta, şi până la urmă nu va mai rămâne nimic în picioare din vechea ta viaţă.