Momentul acela când cineva începe să se plângă de necazurile sale. Atunci când stai liniștit cu un prieten de vorbă, când te relaxezi cu gândul la ce vei face în week-end, când nu ai nesimțirea de-a abandona ”conversația” și-a te îndepărta cât mai mult. O realitate pe care o trăiesc des. Fiindcă sunt empatică și sensibilizez cu problemele oamenilor (din păcate?). Fiindcă încerc să-i înțeleg și să-i consolez, dar ei nu sunt interesați de asta. Vor doar să spună povestea lor nefericită, fără să se intereseze de ce ai tu de spus. Zdrobesc norii tulburați ai cuvintelor negative și pesimiste și le lasă să cadă asupra ta ca furtunile cele mai negre. Apoi, după ce și-au terminat perorația, fără să fi auzit nimic din ce ai spus tu, pleacă să nenorocească pe altcineva cu povestea vieții lor blestemate.
De curând am aflat că aceștia se numesc vampiri energetici, ceea ce se potrivește cu răul pe care îl creează. Cu vorbele lor otrăvite îți sădesc în minte gânduri negative care nu te ajută deloc, doar te trag în jos ca o greutate agățată de gât. Iar dacă mai și lucrezi cu ei, să ferească Dumnezeu, ești condamnat câtă vreme te afli în prezența lor. Am avut și eu foști colegi care nu uitau să-mi spună în fiecare zi cât de nefericită este viața lor, câte lipsuri au, cât de rea e lumea etc. Astfel că ajunsesem și eu un nor care nu se mai oprea din tunat și nu înțelegeam de ce.
Nu susțin că uneori viața nu îți trage câte un șut zdravăn și-ți ia ceva vreme să te ridici. Problemele apăsătoare, ce dispar cu greu și numai după ce alegem să facem ceva, ne obosesc, ne fac nefericiți, depresivi, lipsiți de vlagă și ajungem să credem că lumea asta e un iad și noi avem ”norocul” să trăim în el. Până când vin zilele bune și seninătatea. Atunci îți dai seama că iubești viața și că niciun necaz nu te poate doborî. Însă aceste probleme se pot rezolva prin ajutor de specialitate. Oamenii au nevoie de psiholog, mulți dintre noi avem nevoie de psiholog. Trebuie să recunoaștem că avem probleme și să cerem ajutor. Ei, aici este declicul: ajutor. Cum să cerem ajutor, Doamne ferește! Mai bine infectăm pe cei din jur cu starea noastră (și aici nu mă refer doar la gânduri negative despre viață, ci și la violență în limbaj, probleme de maniere, invidie vădită, ipocrizie și nesimțire etc.), deoarece noi suntem sănătoși din toate punctele de vedere și nu trebuie să cerem ajutorul nimănui. Această părere nu poate fi zdruncinată nicicum.
Și, referitor la același lucru, am citit recent într-o carte proaspăt apărută la editura Herald (trad. Anca Irina Ionescu), ”Oscar Wilde pentru blazați” de Allan Percy, în care autorul comentează referitor la pilula de înțelepciune scrisă de Wilde: ”Unii aduc fericirea acolo unde se duc, alții o creează atunci când pleacă” faptul că ”Este important să fii un gourmet în cercul prietenilor, pentru că aceștia adaugă valoare vieții noastre, în timp ce alții, în mod clar, scad din valoarea ei. [..] Trebuie să ne ferim de acest gen de ”vampiri energetici”, indiferent cât de atrăgători ar putea să pară la prima vedere și să căutăm anturajul persoanelor pozitive”. p. 52
Poate unora li s-ar părea superficială această constatare din cauză că citatele motivaționale sunt ușor de citit, nu și de aplicat. Însă nu trebuie să ajungem să citim pilule de înțelepciune ca să ne dăm seama că prin unele lucruri chiar am trecut sau le experimentăm, din nefericire, zi de zi. Eu s-ar putea să nu mă schimb și să fiu în continuare persoana care ascultă cuminte problemele din fața celuilalt și să sper mereu că el, poate, cere cumva ajutorul meu. Dar cei care se poartă ca și cum sunt loviți în fiecare zi de trăsnet, vijelie, ploaie, pietre sau toate tragediile la un loc ar putea să înceapă să nu se mai saboteze singuri, să înceteze să mai facă rău celor din jur și să ceară ajutorul. Nu este nicio rușine să ceri ajutor!
