Pot să fac pe prostul luni în şir. Să joc pe tolomacul. Observ. Ţin minte. Rău. Răzbunător. În rest păstrând aparenţele, amuzamentul, glumele proaste, misoginismul. O mică pipăială ici-colo, dar cam atât, mă mulţumesc cu puţin, măcar scap de discuţii, de conversaţii, de politeţurile de după. “Doriţi o cafea? Nu, nu sub fustă, nu acum, suntem la masă şi cu alţi oameni, vă rog frumos, ce impresie o să-şi facă, grobian, camionagiu, nu altceva”. Camionagiu. Dubios, cu nenumărate tinichele. Damele trec pe trotuarul celălalt. Ca să nu mai zic de munca de creaţie. Marile proiecte, vă tot spuneam, am ajuns să vă obosesc, ideile mele, ah. Şusotelile, bârfele, zvonurile, “O fi poponar, asasin, un shaolin, mereu fentează, eschivează, alunecos, păstrează distanţa, nu poti să-l citeşti, nimeni nu ştie ce face de fapt, ce gândeşte, sunt convins ca ne critică, ne priveşte din vârful ochilor, nasul pe sus, arogant, măgar şi nesimţit, să i-o dăm peste bot! Porcului! Enervant, aruncă cuvinte, te năuceşte. În rest taciturn, introvertit, da! Nu dă nici măcar un scuipat!”.
Marea mea calitate: sunt un vizionar. Întotdeauna miros eşecul, cutremurele. Dezastrul – la degetul mic, îl joc uite-aşa! Suntem vecini, amici. Flirtăm – eu şi catastrofele. O spun destul de des: cutare lucru e o mare porcărie. O răhăţeală cum nu s-a mai văzut. Sigur vă-nşelaţi, pentru că aşa e cu trucurile, cu păcălelile. Nu duc nicăieri, o să vă-mpiedicaţi, ah, nenorociţi, papagali, adevăraţi borfaşi, farisei, cioacele, ciupeala, o dai din şold, dintr-o parte, cacealmaua, găaselniţele cu rime! Cum să ajungi la ceva? Goana, prăjeala ieftină! Nimic, nimic!”. Îi spuneam lui Alin: “ştii că nu mă-nşel niciodată”… Antipatic, inamicul public, bursuc indecent, “la castrat cu el, ouţele jos, la tigaie rumenite, date la câini să le ciugulească!”. Când ştii lucruri, când le vezi deja pe mulţi ani înainte – cam ăsta e destinul: hulit, tras pe linie moartă, “la pârnaie, să-l inveţe minte, să i-o-nfigă, să-i explice cum stă treaba!”. Cu isteriile n-o scoţi la capat decât dacă le dai o palmă. Clempăneala se termină cu un pumn bine ţintit. Când mă cheamă lumea prin colţuri, deja pot să văd viitorul. Şoaptele, întrebările, nedumeririle – atunci pot să bag mâna-n foc că va începe dezastrul. Câteva săptămâni şi te ia pe sus. Din tramvai, de la birou, de oriunde. Predispus. Născut sub semn rău. Nu palavragiu, ajunge să deschid gura o singură dată. “Faceţi-i vânt! Să nu-l mai vedem! Paf! Paf!”. Previziunile mele se împlinesc. Fără emfază, doar constatare. Se supără, apoi îşi aduc aminte. Îi mai aud mirându-se. Dar nu mai e cale de-ntors.
În orice caz, sub pământ, la viermuială, la camembert – acolo săpăm după adevăr. La Zuhaus, la egalitatea mizeriei, în zemurile putrede, acolo să vă văd. O să-mi fie uşor, toată viaţa am trăit ieftin, mâncăruri expirate, cocleală, zgârcenie, o pereche de pantaloni pe an. Eh, când o curge flegma din tine între patru scânduri, o să-ţi aminteşti. Contabilitate, liste. Economie pură. Balanţă. Perfecţiune. Eternitate. “Să ne distrăm, senzaţiile, călătoriile, noi experienţe, exotismul! Condimentarea!”. Goana, fuga! “Creative changes”, “Schimbare”, “Diversitate”. Saturaţie. “Daţi-mi voie să vă explic, o prezentare, succesul, karma, creativitatea în bucătărie, super-coaie – toate uşor de atins! Claritatea, viziunea fericirii – să vă explic, să vă explic!”. Şarlatani, ieftini, vânzători de caca-maca.
Vă daţi seama? Ascult prostiile astea zi de zi, m-au asaltat încă din pruncie. De la confesiuni pâna la strategii. Mizerabil. De-asta par nedormit. Majoritatea mă plictisesc îngrozitor. Godard nu mi-a placut niciodată. Nici Tarkovsky. Nici Marquez. Aceeaşi zeamă lungă ca în autobuz, ca la petreceri. Palavre. Ce-i drept mai beau, uneori sunt jovial, chiar mai dansez. Mai vorbesc cu vreo 2 – 3 persoane. Rar. În rest închis în casă, ochii în tavan. Vă spun sigur, dar sigur, pot să bag mâna-n foc: nicio speranţă. Nimic. La înmormantarea lu’ Ştefănescu al’ bătrân, fi-su îmi spune: “băi, babacu’ are ce fute la noapte: e o bătrână moartă în capela alăturată”. Ce-am mai râs. Că asta rămâne dupa ce mori: ai fost inspiraţia pentru o glumă proastă.