Tunelul Fotografic(19)

Fotografia nu este o reproducere plată a realităţii, ci un efort de a o regândi şi reformula. Tunelul fotografic este calea de acces către această lume care se naşte, odată cu întâlnirea dintre ochi şi spaţiul pe care îl explorează.

(în_temniţa_ta III)

    A plecat de acasă pentru că apăruse o urgenţă la el la serviciu. Eram pentru a doua oară la el, totul era nou pentru mine. Nu avea altă cheie aşa că m-a închis în casă. Nici eu nu voiam să plec, îmi părea că e ca şi cum am fi împreună. Apartamentul mare, care fusese locuit de trei generaţii ale familiei lui, era o peşteră a comorilor. Îl întrebasem dacă are încredere în mine, dacă nu se va supăra că o să pot să-i cotrobăi prin lucruri. Că o să pot să-i aflu cele mai ascunse secrete. Singură în casă câteva ore va fi de-ajuns să stiu totul despre el, despre trecutul lui, despre dorinţele lui. A râs încrezător şi sigur pe el: „singura uşa pe care nu ar fi bine s-o deschizi e aia de Barbă Albastră, în spatele căreia sunt femei cu capul tăiat. Şi dacă o deschizi îţi vei pierde şi tu capul.”
    M-am plimbat prin toate camerele, am cercetat cu atenţie cămara plină de conserve, sticle de vin şi borcane cu murături. Am citit, tolănindu-mă prin toate paturile din casă. Am privit pe fereastră. Am făcut baie. Îmi plăcea să stau singură acolo. Îmi dădea un sentiment domol de bucurie gândul că stau ca o prinţesă închisă, ca o prizonieră, ca femeie cuminte şi răbdătoare.
    Până a venit un SMS. De la celălalt. Era acel SMS pe care-l aşteptam de câteva luni. Nu m-am putut stăpâni. Am deschis uşa interzisă, i-am răspuns celuilalt. Am ştiut, în clipa în care i-am trimis răspunsul, că voi fi decapitată. Când el se va întoarce doar trupul meu va mai fi aici, în casa asta mare, locuită neîntrerupt de trei generaţii ale familiei lui.

soiman-19

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *