E.E. Schmitt spunea intr-un interviu la un moment dat, ca o viata cu adevarat fericita este aceea in care ajungi sa fii ceea ce iti doreai cand erai copil. Iar o copilarie fericita este aceea careia ii supravietuiesti.
Cand eram copil imi doream foarte mult sa fiu medic. Mult timp dupa aceea am ramas cumva marcata de faptul ca nu m-am priceput nici la matematica, nici la chimie, nici la vreo alta materie scolara care sa iti permita mai departe sa ajungi un bun medic.
De multe ori aud oameni spunand in jur ca vroiau sa fie asta sau ailalta…dar nu a fost sa fie. Pana intr-o zi, cand am decis sa las in urma prejudecatile formate in ani si ani de cuvinte venite de la apropiati si de la straini si sa imi observ altfel darul pe care il am si ceea ce fac: mi-am transformat misiunea de a trata corpul si suferinta cauzata acestuia in o misiune de a trata suflete si minti, subconstientul cel de toate zilele.
Am inlocuit sangele cu mangaieri verbale, am oblojit rani deschise cu empatie si solidaritate. Cateodata m-am lansat in operatii complicate pe cord deschis, numai ca bisturiul meu au fost intrebarile, iar ata de cusut a fost strangerea sincera in brate.
Viata mi-a aratat ca de fapt, intuitia din copilarie si scopul meu a fost deja atins. Uneori vrem doar sa fim orbi pentru a nu vedea adevarul. Pentru ca uneori este prea coplesitor.
Versetul din Biblie – „Lasati copiii sa vina la mine!” nu spune de fapt, ca intr-o mare masura ei sunt singurii care au putut vreodata sa inteleaga si inteleg mesajul venit din partea Lui – iubirea – aceea adevarata, neconditionata, pura? Ei IL vad mai bine decat noi toti pentru ca sufletele lor sunt neatinse.
Ce invatam de la copii:
– sa zambim larg si sa infrumusetam lumea cu zambetele noastre. Cine poate rezista in fata unui copil care iti zambeste desi nu te cunoaste?
– sa fim naturali – ei nu se intreaba niciodata daca e bine sau e rau ce fac. Noi suntem cei care ii ingradim prin regulile societatii in care la randul nostru suntem ingraditi. Ei vor face intotdeauna ceea ce este in instinctul lor – de aceea sunt fericiti.
– sa ne bucuram. Un copil nu stie ce inseamna de exemplu sa te simti stanjenit pentru ca un strain ti-a oferit ceva. Se bucura de cadou si gata. Ei nu stau sa isi faca procese de constiinta de genul – oare trebuie sa fac si eu ceva in schimb?
– sa plangem din tot sufletul. Copiii nu stiu sa isi ascunda sentimentele. Ei daca sunt fericiti rad, daca sunt tristi sau suparati pe cineva sau de ceva, plang. Trairile lor sunt poate esenta intregii „filozofii” de viata.
– sa intrebam. Da, intrebarea aceea care parintilor li se pare agasanta si complet lipsita de sens, care ii scoate din minti – „DE CE?” este de fapt raspunsul tuturor problemelor noastre. Sa mergi pana la radacina lucrurilor, pana la punctul lor de pornire. Niciodata sa nu te opresti a te gandi si a te intreba DE CE …orice!
CRED cu tarie ca atunci cand uitam sa fim copii, am murit de mult…
De asta spun – deveniti un pic, macar cateva minute, din nou, copii. Intotdeauna, dar intotdeauna, acolo este un raspuns essential la intrebarile noastre de adulti. Copiii nu sunt intinati. Ei spun ce este in inima si gandul lor. Si de cele mai multe ori, in inima unui copil este Adevarul.