no images were found
Victoria în faţa Borussiei Dortmund din finala Champions League, l-a determinat pe Jupp Heynckes să afirme fară nici un fel de îndoială că urmează „Era Bayern Munchen”. Într-adevăr, de aproape trei ani, echipa germană încearcă să cucerească cel mai important trofeu al formatiilor de club, reuşind în ultimii ani să ajungă de trei ori în finală, dar să o câştige doar o singură dată. Nu se mai întâmplase din 1974, când bavarezii au câştigat atunci trei ani la rând Cupa Campionilor şi când la conducerea echipei s-au aflat Udo Lattek şi apoi Dettmar Cramer, cel supranumit „Napoleon”.Nemţii au impresionat mai ales prin jocul practicat în Cupa Campionilor. Ei au arătat că pe lângă viteză şi forţă, ştiu să se organizeze excelent pe teren şi să dea dovadă de tehnică atunci când este nevoie. Cu toate astea, nu au reușit până în prezent să impună un model de joc la care să se raporteze şi celelalte forţe din fotbal. Iar exemplele în acest sens sunt puţine: Interul lui Helenio Herrera a rămas în memoria colectivă cu acel „catenaccio” din anii ‘60, fotbal care se concentra pe apărare şi contraatac, „fotbalul total” practicat de Ajaxul lui Rinus Michels şi Ştefan Covaci sau echipa Barcelonei condusă de Johann Cruyff în anii ’90 şi cea a fostului său elev Guardiola din urmă cu doar câţiva ani. Poate de aceea, Franz Beckenbauer, împreună cu celelate personalităţi din conducerea clubului bavarez, au decis, în mod curios, să-l înlocuiască pe Jupp Heynckes, cel care a câştigat tot ce era posibil în acest sezon, cu Pep Guardiola, creatorul aşa-numitul „tiki taka”. De-altfel, chiar Hagi a spus într-un interviu recent că scopul nemţilor este acela de a creea o echipă care să domine fotbalul mondial, aşa cum s-a întâmplat cu Barcelona.
Bayern Munchen a arătat în acest an atât în meciurile din Europa cât şi în campionat ca o echipă cu un ritm extraordinar de joc. Se spune că la baza dezvoltării fotbalului german din ultimii ani, mai precis din 2005 când la „naţionala” Germaniei au venit Klistmann şi apoi Joachim Low, s-ar afla lecţia predată de fotbalul spaniol. Acest lucru îl spune Frank Wormuth, fost fotbalist german şi actual tehnician al echipei naţionale U20. „La noi, acum 20 de ani, totul se baza pe forţă. Spuneam că dacă în duelul unu contra unu fiecare va fi mai puternic decît adversarul, atunci vom învinge. Selecţionam băieţi zdraveni, pe care-i puneam la alergat prin păduri şi la cărat tone de gantere. De cîţiva ani, mai precis din 2005, am schimbat şi strategia de selecţie şi metodica de antrenament. Iar înaintea noastră, ca ţel, a fost mereu Spania”, a spus Wormuth în Gazeta Sporturilor. Astfel, în ultimii ani, viteza de joc-adică raportul dintre timpul de joc şi numărul de pase – a ajuns de la 2,8 pas/secunde la 1,1. Lucrul ăsta a influenţat, cu unele nuanţe, atât randamentul cât şi concepţia de joc a echipelor germane. După unele voci germane, se spune că “naţionala” a avut un rol decisiv în formarea unei strategii a echipelor de club din Bundesliga. Prin urmare, la ultimul Campionat European, nemţii au mizat foarte mult pe tineri şi au avut nu mai puţin de jumătate din lot proveniţi la echipa de tineret.
Spre deosebire de fotbalul german, cel spaniol a fost impulsionat de dezvoltarea cu adevărat specială a antrenorilor şi a fotbalului juvenil de club, spune Gines Melendez, directorul tehnic al federaţiei de la Madrid. Structura competiţională în Spania are o formă piramidală, organizarea pornind de jos în sus, iar copiii au posibilitatea de a se evalua încă de la vârste fragede, de la circa 11-12 ani. La aceasta se mai adaugă baza materială şi campionatul regional, unde sunt selecţionate de Under 12 şi Under 18, o adevărată pepinieră pentru echipele mari. Toate acestea sunt acum şi în Bundesligă, însă spre deosebire de Spania, în Germania “renaşterea” fotbalului la nivel de club s-a făcut având ca stimulent echipa naţională, ordinele venind de sus în jos.
Echipe mari au mai fost în lumea fotbalului, iar jocul practicat de ele ne-a influenţat decisiv memoria sau punctele de vedere, însă nu au reuşit să fie ceea ce pentru suporterii Barcelonei a fost „mas che un club”. Şi AC Milan, atât cu tripleta suedeză, cât şi cu cea olandeză au adunat mulţi fani. La fel s-a întâmplat şi cu Real Madrid, cu Manchester United de atâtea ori sau chiar echipa lui Bob Paisley, Liverpool. Fotbalul german pare să reprezinte noul centru de putere în fotbal, însă pentru a rămâne în istoria fotbalului din punctul de vedere al esteticii acestui sport mai au un drum lung de parcurs.
