Lumea Nouă nu e perfectă, departe de mine acest gând. Dar prin noianul de imperfecțiuni discutabile (mai mult sau mai puțin), răsar uneori câteva flori extrem de rare care te fac să te întrebi ce fel de „sămânță magică” folosesc occidentalii, la ce fel de „formule de incantație” apelează pentru a fi mereu altfel decât restul lumii și totuși atât de normali. Repet, nu fac apologii, ci doar constat. Împotriva inerțiilor cu care prea ușor ne obișnuim în partea noastră de lume, proiecte gen Hill Center din Washington, D.C. te fac să visezi că într-o bună zi, viața, așa cum o știm, va fi mai bună. Nu voi vorbi despre evenimentul fostului ambasador Gitenstein (am fost prezent), unul reușit, echilibrat și relativ inedit. Un fel de dare de seamă a unui om care s-a întors la matcă după ce a acumulat o importantă experiență politică și umană, foarte românească (!), vreme de 3 ani de zile la București. Pentru mai multe detalii privind acest episod găzduit de Hill Center, vezi:
Ce reprezintă de fapt Hill Center? La început a fost așa-numitul Old Naval Hospital a cărui construcție a început prin 1864, venind în întâmpinarea nevoii zonei pentru un astfel de așezământ. Clădirea, impunătoare, elegantă și cu o patină aparte, a fost terminată doi ani mai târziu, după Războiul Civil. De-a lungul timpului, ea a îndeplinit mai multe funcții, în general în zona serviciilor sociale sau medicale. A fost abia în anul 2000 când mai mulți localnici, impacientați de gradul avansat de deterioare a clădirii, s-au decis să restaureze această piesă de patrimoniu, ba chiar să reconstituie în detaliu istoricul și povestea respectivului loc. Cu alte cuvinte, comunitatea locală în acțiune! Și astfel, în 2002, a apărut o fundație (pe numele ei Old Naval Hospital Foundation) care a transpus în fapte un minunat proiect local dedicat deopotrivă tinerilor și adulților, întâlnirilor comunitare în genere (banii au venit tot de la acești oameni ai locului, pe sistemul „mână de la mână” și prin fundraising). Clădirea și-a păstrat aspectul fermecător de secol XIX (vezi poză) iar între zidurile ei au loc periodic numeroase evenimente și sunt implementate programe superbe, pe diferite paliere: de la artă și varii reprezentații conexe, de la tehnologie și gastronomie, până la prelegeri pe teme felurite (cum a fost și cea găzduită de fostul ambasador)… nimic nu scapă tenacității, creativității și bucuriei de a împărtăși din straturile vieții a acestor locuitori (perfect normali) din zona Capitol Hill. Clădirea este actualmente închiriată pe 65 de ani pentru fabuloasa sumă de 1$/an (da). Este limpede că acești oameni inimoși nu vor să audă de profit, sub nicio formă, ci doar de viața spirituală și culturală a comunității lor. Ceea ce deplângem adesea în România ca lipsă acută a spiritului comunitar, a activismului de la bază cum s-ar spune, capătă prin Hill Center dimensiunea de ideal-tip spre care ne putem uita (dintr-un soi de gelozie, să sperăm, emulatoare) atunci când invocăm cu patos importanța standardului.
Cum spuneam, nimic despre Mark Gitenstein… dar foarte mult despre România! Îmi vine să mă întreb (și uite că o și fac), în această oglindă a lumilor paralele, a dihotomiei dintre inițiativă și abulie, de ce de pildă Ambasada României la Washington nu a trimis nici măcar un reprezentant, oricât de mic, la – practic – întâlnirea cu un „călător străin prin țările române”, civilizat, spilcuit și analitic. Vorbim, subliniez, de DC. Probabil că lăsarea la vatră a domnului Gitenstein e de vină. Nu mai prezenta poate interes, nu mai avea – cu alte cuvinte – funcția care l-ar fi făcut, în ochii foștilor colegi diplomați est-europeni, demn de a fi luat în seamă… oricare ar fi cazul, fenomenul Hill Center merita transmis în centrală (sic). Un articol de presă cât de mic merita a fi „scăpat” fie și măcar în legătură cu ce pot face câțiva cetățeni atunci când interesul e comun și onorabil. Gândind atât de în mic, nu vom putea face un ceva mai mare și evident-normal. Păcat.
Renovarea și revalorificarea unui asemenea loc, astăzi de emanație culturală, a costat câteva milioane bune de dolari [peste 20 înțeleg, așadar un efort financiar la care chiar statul (generic) ezită de multe ori să se înhame]. Evenimentul a fost filmat și înregistrarea editată impecabil, absolut gratuit, de către un vecin din zonă (un fost al US Marine Corps, retras acum, dar cu o pasiune comunitară onestă). Per total, a putut fi inhalat prin toți porii aerul acela special, prielnic civilizației. Au fost totuși și câțiva români obișnuiți, plecați de 10, 15, 20 de ani în State, vioi și plini de întrebări. Ei par să înțeleagă transferul mentalitar priincios…
