Despre librării, cu fidelitate

M-am gândit mereu că pe scara evoluţiei, după maimuţă e omul, iar după om vine biblioteca, fiinţă vertebrată superioară, vorbitoare, cu un creier uriaş şi o generozitate pe măsură. Iar ruda cea mai apropiată a bibliotecii, o fiică un pic frivolă, mai vioaie şi mai adaptată la prezent, este librăria. Pentru Borges, Paradisul e o bibliotecă, pentru mine e o librărie.
În 2012, an de criză, am avut bucuria să văd cum în inima Bucureştiului, lângă Cişmigiu, pe Bulevardul Elisabeta, ia naştere o nouă librărie. Bulevardul însuşi, îmbătrânit şi parcă prăfuit, s-a luminat puţin de la enormele ferestre ale vitrinelor prin care se zăresc mese pline de cărţi. Se spune că există locuri bune şi locuri rele, locuri în care te simţi apăsat fără motiv şi locuri încărcate de energii pozitive. În „Librăria de la Cişmigiu“, m-am simţit din prima zi – o zi însorită de noiembrie – ca-ntr-o frumoasă vacanţă. Cândva, în imobilul care găzduieşte acum cărţi, era localul Gambrinus (doar numele e preluat de la berăria lui Caragiale, cea deschisă în anul 1901 vizavi de Teatrul Naţional) şi poate că în clinchetul de pahare ciocnite aici se aduna multă voie bună, iar oamenii îşi uitau grijile. La fel se întâmplă şi acum. Cum treci de uşa grea, de sticlă, vacarmul bulevardului se stinge complet şi înăuntru se mai aude doar foşnetul de frunze al cărţilor. Lumea străzii nu mai există, maşinile alunecă fără zgomot, oamenii de dincolo de vitrină par ireali. Cei din pagină devin reali. Întâlnirea cu personajele unei cărţi e cel mai la îndemână miracol al vieţii.
La cele câteva mese dinăuntru oameni liniştiţi, asemenea cărţilor pe care le răsfoiesc, cu o ceaşcă de ciocolată fierbinte în faţă sau sorbind dintr-un fresh de portocale. Uneori vezi aici scriitori, alteori studenţi cu un laptop în faţă. Se poartă civilizat, ca-ntr-o bibliotecă, nu ridică glasul, dar le simţi cuvintele nerostite. În vitrină, e etalată mereu altă copertă, una singură, în ramă, ca un tablou sau ca o floare pe care o zăreşti numai o zi-două. Alături, în altă vitrină, câteva citate proaspăt culese. Oricât de grăbită trec spre Universitate, n-aş rata contemplarea unicei coperţi puse în ramă şi nici citirea frazelor din vitrină. O bucurie sigură a zilei.
(Va urma Despre oamenii librăriilor, cu solidaritate)