Nu i-a fost ușor să scrie cartea despre care va fi vorba în acest text. Nu e deloc ușor, putem lesne bănui de pe margine (din calitatea noastră, a marii majorități, de nespecialiști), să scrii o carte despre economie. Și este cu atât mai greu să o faci în așa fel încât să poți trece un limbaj destul de arid și în orice caz (tot mai bine) specializat într-un altul, de interes și de înțeles pentru (formula e un loc comun, dar nu e chiar rea) ”marele public”. Un coleg de breaslă spune despre cel căruia nu i-a fost ușor să scrie cartea care stă în centrul acestui ”Focus” că ”este un fel de anti-Midas. Tot ce atinge prinde viață”. Cine anume? El: Charles Wheelan. În ”fișa postului” – a se citi în prezentarea editorilor din România: ” profesor de economie și politici publice la Centrul Rockefeller al Colegiului Dartmouth și fost corespondent pentru The Economist. De-a lungul timpului, a scris articole pentru Chicago Tribune, New York Times sau Wall Street Journal. Prima sa carte, Naked Economics: Undressing the Dismal Science (2002), o introducere accesibilă și captivantă în economie, a devenit rapid bestseller și a fost tradusă în peste zece limbi. De un succes similar s-au bucurat apoi și Naked Statistics: Stripping the Dread from the Data (2013) și Povestea banilor (Naked Money: A Revealing Look at What It Is and Why It Matters, 2016), în care Charles Wheelan își propune să explice pe înțelesul tuturor, cu ajutorul statisticii și politicilor monetare, cum funcționează lumea în care trăim”.
Așadar: ”Povestea banilor”, Humanitas, 2020, în seria (foarte bună) de ”Istorie”. Poveste – adică istorie (chiar acesta este, de altfel, unul dintre sensurile de bază ale termenului de ”istorie”). „Politica monetară le poate părea unora un domeniu ezoteric. Dar la fel ni se păreau și produsele derivate pe care cei de pe Wall Street le tot învârteau la începutul anilor 2000. Și oare cum s-a încheiat totul? Atunci când politicile financiare funcționează cum trebuie, nu acordăm o atenție prea mare unor asemenea lucruri. Ne vedem liniștiți de viața noastră de zi cu zi, folosim bani pe care-i luăm ca atare și ne bucurăm de un sistem financiar stabil, veșnic nemulțumiți de autoritățile care parcă vor să complice inutil situația. Lucrurile nu merg însă întotdeauna atât de bine. Utilizarea greșită a banilor poate distruge atât țări, cât și vieți nevinovate.“ – scrie Charles Wheelan. și formula de mai sus poate să stea, foarte bine, drept statement pentru ceea ce este, în linii mari, această carte. În alte cuvinte – a propos de specificul acestei istorii a banilor: ce sunt (la modul profund, filozofic la limită) banii, care sunt beneficiile și riscurilor banilor, cu sunt ei utili (sau, dimpotrivă, când sunt inutili), ce jocuri de putere subîntind această invenție umană, în mod cert una dintre cele mai răsunătoare. Am putea spune, foarte pe scurt, dar nu inexact și nici excesiv de speculativ, că volumul de față are două jumătăți: prima filozofică, a doua – economică și socială. Prima – tematică; a doua – preponderent evenimențială. Și mai simplu spus: prima parte este despre ce sunt banii, a doua parte, despre importanța și efectele punctuale ale banilor. La un alt nivel de discurs, ”Povestea banilor” e una despre armonie și dizarmonie – ” Nu ar trebui însă să ne încurcăm în terminologie. Banii și băncile (în sens larg) înlesnesc funcționarea economiei moderne, aflându-se în spatele fiecărei tranzacții importante pe care o efectuăm. Și, la rândul lor, băncile centrale ajută banii și băncile să funcționeze. Când toate acestea sunt în armonie, nimeni nu bagă de seamă. Majoritatea oamenilor nu petrec prea mult timp analizându- și bancnotele de 20 de dolari din portofel. Ele sunt simple bucăți de hârtie cu figura lui Andrew Jackson, și totuși bucăți de hârtie care susțin economia modernă într-un mod aproape miraculos. Atunci când sistemul nu mai funcționează – când „banii“ se strică –, rezultatele pot fi dezastruoase”. În fine: ”Povestea banilor” e, ca orice istorie redutabilă și schimbând desigur ceea ce este (obligatoriu în cazul de față) de schimbat, despre Război și Pace.
Există, spune Charles Wheelan, ceva elementar – dar nu neapărat intuitiv, deci nu neapărat ușor de priceput -, care, odată asumat/apropriat ne poate aduce, decisiv, în vecinătatea unei înțelegi complexe cu privire la ce sunt, cu adevărat, banii și la ceea ce fac aceștia în lume / în timp / în istorie. Și anume, un fel de triadă hermeneutică despre scopurile cărora banii sunt chemați (doriți, inventați) să le servească. Și mai precis: a mic – banii ca ”unitate de cont” (”oamenii gândesc într-o anumită unitate monetară atunci când dau valoare lucrurilor”); b mic – banii ca ”mijloc de tezaurizare” (”o modalitate de a accepta plata pentru ceva anume acum și de a utiliza acea putere de cumpărare ulterior”); c mic – banii ca ”metodă de schimb” (”adică pot fi utilizați pentru a efectua tranzacții cu relativă ușurință”).
Având în minte această triadă (sacră, într-un anume fel, când e vorba despre istoria/povestea banilor) – încă o dată, componența ei: unitate de cont – mijloc de tezaurizare – metodă de schimb -, vom fi, grație talentului extraordinar de povestitor pentru această istorie specializată și dificilă al lui Charles Wheelan, uimiți câte combinații posibile și ce evantai uluitor de complex de efecte (se) pof face (cu) banii. În ciuda aparențelor, am spune și, împreună cu noi, și autorul cărții, care aduce – în ”scara” sa argumentativă și un exemplu (faimos în branșă) dat de The Economist cu privire la forța ieșită din comun a banilor de a facilita producția de bunuri și, pe cale de consecință, prosperitatea. Și anume, acest exemplu: „Dacă i s‑ar arăta unui extraterestru o cameră plină cu lingouri de aur, un teanc de bancnote de 20 de dolari sau un şir de numere pe ecranul unui calculator, acesta nu le‑ar putea înţelege exact funcţia. Veneraţia noastră pentru aceste obiecte i s‑ar părea probabil la fel de bizară cum ni s‑ar părea nouă comportamentul păsării grădinar (care îşi decorează cuibul cu obiecte strălucitoare pentru a atrage un partener)”. Și, dacă nu părăsim de tot nedumerirea acestui posibil extraterestru, ba mai mult, dacă o asumăm noi înșine – nespecialiști în chestiuni monetare, dar cu mintea deschisă și cu (încă) mirare la purtător – putem duce mai departe seria interogativă vis-a-vis de moneda de 20 de dolari. În, iată, câteva direcții de reflecție cât se poate de fertile: ” Folosim banii în fiecare zi. Cu toatea astea, obiceiul de a oferi bucăți de hârtie pentru a cumpăra bunuri și servicii pare, în fond, complet absurd. O bancnotă de 20 de dolari, de exemplu, nu valorează mai mult, ca simplă bucată de hârtie, decât banii folosiți în jocul de Monopoly. Cum se face astfel că 20 de dolari valorează de fapt 20 de dolari? Plecând de la această întrebare simplă, Charles Wheelan ne dezvăluie universul surprinzător de viu din spatele banilor și al sistemului bancar și ne oferă răspunsuri la multe alte dileme ale lumii financiare: De ce există bani de hârtie (sau monede fiduciare, ca să folosim un termen sofisticat) și de ce unele țări, precum Zimbabwe în anii ’90, au tipărit atât de mulți, încât au ajuns să fie folosiți ca hârtie igienică? Cum utilizează băncile centrale puterea de a crea bani pentru a gestiona crizele financiare? De ce mare parte din țările europene au aceeași monedă, iar acest lucru provoacă atât de multe probleme? Este Bitcoin soluția pentru toate aceste dispute?”
Rezolvările la aceste probleme & teme – precum și ale multor altora, desigur și ale subdivizunilor acestora – pe care le propune în ”Povestea banilor” Charles Wheelan sunt, deopotrivă, teoretice și practice. Teoretice – în sensul că vom știi, citind cartea cu o atenție medie, care e natura acestor probleme, din ce materie e compusă ”filozofia” unei teme sau a alteia.; vom știi toate acestea pentru că Wheelan nu e scrorțos-academic, ci foarte abil, foarte convingător și plin de imaginație atunci când ”traduce” concepte. Practice –fiindcă volumul oferă o abundență ușor suportabilă a studiilor de caz care ”rotunjesc” o demonstrație sau alta. În sumă, povestea, deci istora banilor pe care ne-o spune Charles Wheelan e foarte convingătoare și în această demonstrația acestei idei înalte: banii – ca dispozitiv realmente genial inventat de oameni. Pe finalul cărții, avem și câteva deschideri cu valoare de predicție – ele însele foarte interesante și provocatoare.
Așadar, banii sunt – aceasta este una dintre notele de bază al definției acestora – un facilitator. Schimbând ceea ce este de schimbat, despre bani și despre istoria/povestea acestora, Charles Wheelan este (și) un briliant facilitator. Felul cum a reușit să facă această istoria, modalitatea strălucită în care a reușit să treacă un domeniu dificil de înțeles în patrimoniul posibil (în măsura în care e acceptat ca atare) al marelui public demonstrează – aici, îmi vine să spun, cu asupra de măsură – încă o dată că nu există subiecte aride, ci oameni care nu știu să le îmblânzească. Charles Wheelan, prin urmare, e și un facilitator extraordinar, și un îmblânzitor de istori(i) cu har, cu vocație. ”Povestea banilor” este, cu adevărat, o carte încântătoare. Cunoscând cât de câr orientarea unor facultăți de profil economic, aș îndrăzni să plusez spunând că o asemenea carte face – hai, nu cât o întregă facultate de la noi – dar cât predau într-un ciclu universitar o mână de profesori luați laolaltă…
text publicat în premieră în revista RAMURI.
