Mai trist decît cei desăvîrșiți
care și-au înfometat slăbiciunile
în pustie
cu tot înlăuntrul meu privesc
înafară
mă uit la mine ca la o flacără
care a luminat în plină zi
ca o profeție îndoielnică
“Sînt eu sau doar e un corp
care-și privește corpul?”
picioarele-mi vin de departe
mîinile mele au mîngîiat
cît au putut
rănile le-am lăsat tribului
să le vindece
să le cînte, să le ducă la rîu
să sperie leul și foamea
Într-o altă religie în care
am ars jertfe și am șovăit
venele mele au fost vrejuri de vie
cățărate pe Dealurile inimii
(printre oile albe și oile roșii)
și la urmă de tot, într-un vas
de pămînt care îmbătrînește
sîngele meu
e un vin pentru învinși
Știu ce nu vreau să știu:
o monedă fierbinte
mi se va naște în palmă
pe o față va fi chipul meu
pe celaltă va fi stema singurătății
“Desăvîrșirea e o tristețe de primă mînă”
