Orice conversaţie despre naţiune, stat şi frontiere este, inevitabil, una care priveşte viitorul însuşi. Căci naţionalismul, departe de a se fi epuizat istoric, rămâne una dintre forţele care făureşte destinele individuale şi colective. Trecutul din care vin popoarele nu trece cu adevărat niciodată. El este gravat în memoria pe care o istoria şi politica o convoacă, spre a uni,mobiliza şi defini.
Cartea monumentală a lui Eric Storm plasează această conversaţie despre naţionalism în contextul unei dezvoltări globale. Ceea ce pare limitat la o arie sau un continent este, in realitate, parte a unei dinamici mai ample. Căutarea destinului, prin edificarea de naţiuni şi de state- naţiuni, se confundă cu traseul modernităţii înseşi. Nici una dintre promisiunile sau tragediile ultimelor secole nu ar fi fost de imaginat în absenţa lor. Omul este plasat in categorii şi colectivităţi. El este cetăţean, iar cetăţenia il aduce în întregul prin care se defineşte. Raportarea la identitate nu este inocentă. Ea vizează, în cele din urmă, construirea unui spaţiu care să permită naşterea unor legături ce unesc generaţii. Însă căutarea apartenenţei alimentează şi tentaţia excluderii.
Itinerariul
Naţiunile şi statele- naţiune se ivesc din solul modernităţii înseşi. Geneza lor se situează la răscrucea dintre războaie, reflecţie intelectuală şi ideologie.Ele sunt emblema unui timp ce se defineşte prin relaţia, fundamentală, dintre prezent şi viitor. Iar rădăcinile imaginează puntea ce le uneşte.
Panorama lui Eric Storm aduce împreună spaţii şi culturi până acum separate.Cronica naţionalismului modern este cronica răspunsului la provocarea identitară: cine suntem noi, cei care aparţinem unei naţiuni? Şi care este drumul pe care statul în care ne regăsim trebuie să îl urmeze? Aceste interogaţii sunt evocate, obsesiv, în veacurile din urmă. Revenirea la ele este şi un semn al vremurilor pe care le trăim acum.
Naţionalismul este una dintre marile forţe unificatoare ce permite naşterea statelor moderne: limba, cultura, memoria, muzeele, peisajul, armata, arta, toate acestea sunt integrate în sistemul menit să consolideze acest întreg. Unificarea naţiunii înseamnă şi unificarea statului. Iar edificarea statului înseamnă şi trasarea de frontiere.
Cartea lui Eric Storm documentează această confruntare ce se organizează în jurul frontierelor. Ridicarea naţiunilor schimbă dinamica identităţii: graniţa este mai este doar o demarcaţie admnistrativă , ci şi un simbol al apartenenţei. Naţiunile aspiră să înglobeze între graniţele lor pe cei pe care îi privesc ca parte a comunităţii lor. Tensiunile dintre state sunt inseparabile de acest elan anexionist. Secesiunea şi războaiele sunt efectele naturale ale acestei sensibilităţi. Miturile dezlănţuite dau un imbold agresiunii şi radicalismului xenofob.
Căci istoria naţionalismului este istoria rivalităţilor şi a frontierelor. Războaiele mondiale , decolonizarea şi prăbuşirea URSS sau a Yugoslaviei sunt momentele de inflexiune care evidenţiază centralitatea fromtierelor. Genocidul şi agresiunea sunt inseparabile. Pentru Slobodan Miloşevici sau Vladimir Putin războiul este instrumentul de atingere al măreţiei naţionale.
Naţionalismul este, în clipele în care se revarsă teluric, asemeni unei magme vulcanice ce lichidează comunităţi şi popoare. Antisemitismul este, in ordinea intensitătii tragice, pragul cel mai înalt al acestei patologii. Holocaustul este apoteoza acestei ambiţii demonice de nivelare prin distrugerea celui care este desemnat ca inamic. Barbaria devine legitimă, ca parte a destinului naţiunii germane înseşi.
Naţionalismul este capabil, iar cartea lui Eric Storm o probează, să marcheze politica liberticidă şi criminală a regimurilor de dreapta şi de stânga radicală. “Khmerii roşii” ilustrează , tragic, acestă fuziune de registre. Crimele împotriva umanităţii se combină cu vocaţia genoccidară. Puritatea de clasă este şi o puritate etnică.
În cele din urmă, viitorul naţiunilor şi al statelor va fi decis de relaţia pe care acestea o întreţin cu libertatea şi demnitatea umană. Gloria pe care o promit autocraţiile este nu doar una vană, ci şi sângeroasă. Naţiunea, spre a exista ca o comunitate de cetăţeni, trebuie să se întemeieze pe o vocaţie împărtăşită a egalităţii în faţa legii. Exaltarea tiraniei aduce cu sine catastrofe şi rătăciri. Statul- naţiune nu trebuie să devină o colonie penitenciară: radicalismul etnocratic şi resentimentul de clasă sunt inamicii mortali ai ordinii care ne garantează liberul-arbitru.
