Termenii momentului

S-a început cu o (bine venită) anulare, adică aplicând verbul  annulare, a anihila, a anula, chiar a nimici în latina ecleziastică, ceea ce însă nu permit drepturile omului elector, astfel încât s-a trecut la reluarea actului electoral; și astfel s-a ajuns la victorie, una care a probat însă încă o dată, că oricât i-am considera concetățeni  civitatis causa, nu au ce să ne decidă viitorul apropiat sau nu, cei cărora nu le-a fost bună Patria. Rămân la opinia că așa cum scria Coșbuc „Patria ne e pământul”, ba mai mult, cum afirma un altul  „Patria nu poate fi dusă pe tălpile picioarelor”. Și nu era român…

A urmat contestația, contestatio, declarație în prezența martorilor, denunțarea unei nedreptăți, dar cum martorii pot fi și s-au dovedit mincinoși, a urmat invalidarea actului amintit. Firesc de vreme ce invalidus ne conduce la fără putere, slab, invalid dar și  bolnav fără a se specifica dacă maladia e fizică sau psihică… în funcție de manifestările invalidatului sau ale circumstanțialilor săi precum stegarul dac cățărat în copac și alții eiusdem  morbi.

Urmează validarea învingătorului, (in)victor firesc validus , tare, viguros dar, atrage atenția poetul, și posibil violent. Nu e cazul (sperăm)…

Și astfel am ajuns la habemus Praesidentem, că tot suntem la mică distanță de alegerea lui Leon XIV. Dacă praesidens era conducătorul unei provincii, să zicem Dacia Felix, țin să reamintesc ce trebuie să însemne azi președintele, fără pretenția de a moraliza. Verbul de pornire este praesidere, a avea conducerea. Sec și convenabil ar însemna cel ce șade în frunte. Numai că amintitul verb înseamnă mai întâi a se posta înainte spre a apăra, a proteja o întreagă comunitate umană. De unde praesidens populi, apărătorul, protectorul poporului.  

Desigur, oricât de validat ar fi un președinte nu poți avea pretenția să-i pese de etimologie mai ales după bătaia de joc din învățământul nostru la adresa Latinei noastre materne. 

În fine, ceea ce a însoțit stările desemnate de termenii prezentați, cu certitudinea că a fost, este și va fi, e delirium, dar nu tremens, ci o formă pe care o putem numi fără teama de a cădea în eroare, delirium mediaticum. Adică forma generată de mijloacele media. Deasupra validărilor, a invalidărilor, a președintelui interimar sau ales,  rămân urletele în cor, tonul impertinent, analizele savant maladive și  microfoanele și celularele îndreptate, aproape vârâte cu agresivitate spre cavitatea bucală a celui asaltat. Un eminent psihiatru explica odinioară că delirul ca și alte afecțiuni ale psihicului este de regulă o îmbinare … echilibrată între boală și excrocherie.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *