Visul este singura poartă pe care, intrând, putem zări ceva din majestatea unui tărâm care ne este interzis în starea de trezie şi de viaţă. Visul este singura poartă pe care, intrând, putem întrevedea acea lumină pe care o vom zări, o dată ce moartea ne va acorda liniştea din […]
Literatura este camera funerară a nostalgiei: privirea care urcă spre desenul de nori al nopţii este educată de dorul trasând, în limpezimea vizonară a cerului, o hartă a melancoliei. Literatura este camera funerară a nostalgiei: cei care nu mai sunt devin, prin jocul de pauze şi de fraze, creaturile blânde […]
Scrisorile celor de demult se aşterneau pe pagini albe şi pe rame de ilustrate naive cu răbdarea unor zmee care se ridică pe cer: egale şi limpezi în claritatea lor modestă, ele îmblânzeau moartea şi dăruiau trecerii simplitatea de tonuri a unui amurg de octombrie. Scrisorile celor de demult traversau […]
“Darul” este testamentul lui Vladimir Nabokov, romancierul rus. Ultimul text pe care Nabokov îl va mai scrie în limba sa maternă,tradus mai târziu de Dmitri Nabokov şi de Michael Scamell în engleză, “Darul” închide între paginile sale acea pasiune scânteietoare a exilatului ce arde în spiritul său. După părăsirea Germaniei […]
Eliberată de freamătul omenesc, marea se încredinţează propriei singurătăţi: pescăruşii zboară mereu spre larg, în vreme ce tumultul de valuri este , de acum înainte, singurul glas pe care îl mai primeşte cerul, ca pe un semn al trecerii. Eliberată de freamătul omenesc, marea se întoarce spre sine şi se […]
Cei care nu mai sunt regăsesc, dincolo de moarte şi împotriva ei, acea seninătate alungată, cândva, de teama trecerii şi de angoasa sfârşitului: un anotimp al introspecţiei şi al căutărilor îi primeşte, spre a duce mai departe cărările luminate de soarele ce nu mai arde şi nu mai poate apune. […]
Orice roman de dragoste începe, stângace şi timid, cu mişcarea delicată a personajelor ce populează spaţiul de nori al unei gări provinciale: din pragul acestui port zidit în liniştea cărămizilor se poate zări, ca prin lentila aburită a unui ochean de demult, desenul vieţii pe cale de a începe, asemeni […]
Cei care au murit nu mai pot îmbătrâni, iar sufletele lor eliberate regăsesc limpezimea nostalgică a tinereţii pe care o credeau pierdută. Departe de teroarea pierderii, departe de fragilitatea purulentă a propriului trup, ei îşi deschid ochii către un timp ce cunoaşte doar blândeţea complice a amurgului tomnatec. Cei care […]
Pentru cei mai mulţi dintre oameni, despărţirea este un fapt administrat birocratic şi mecanic, asemenea morţii .Un geniu implacabil al speciei îi locuieşte, dictându-le mişcările de automat cu care se îndreaptă, orbi, spre propriul lor sfârşit. Comfortul zilelor lor este perfect, asemeni unei camere aseptice de hotel : în marginile […]
De ce am ales să scriu doar acum, când tu ai trecut pragul, romanul dragostei noastre? De ce doar moartea ta a înlăturat un zăgaz al discreţiei şi al pudorii, acel zăgaz pe care îl moştenisem, amândoi, dintr-o ereditate a melancoliei şi a suferinţei mute? De ce doar despărţirea a […]
