Moartea instituie o graniţă a intimităţii. Iar textul care se scrie despre cei care nu mai sunt traversează, delicat şi timid, linia pe care omul o mai poate trece doar în clipa în care corpul trecător dispare, spre a lăsa loc substanţei amintirii. Moartea instituie o graniţă a intimităţii şi […]
De câte ori revin, pe aceste cărări ale dorului, spre locul de unde toate au inceput, revăd camera din faţă a casei noastre din Focşani, Alexandru Golescu numărul 12: de undeva, de foarte departe, presimt contururile unor umbre şi am în nări, din nou, parfumul de levănţică ce orna, sinbolist, […]
Pentru mama Focşaniul a fost casa pe care nu a părăsit-o niciodată: trupul ei trecător se odihneşte alături de cei care s-au dus, înaintea ei. Şi dacă am învăţat să iubesc acest oraş în care s-a strâns întreaga mea Moldovă, este pentru că am trecut, amândoi, prin ucenicia îndepărtării şi […]
În acest roman al dragostei noastre resimt, atât de puternic, adierea discretei tandreţi cu care mama refuza să vorbească despre ea însăşi: era , poate, aceeaşi pudoare care o împingea să evite fotografiile, de parcă singura urmă ce avea să rămână de la ea, peste ani, ar fi fost doar […]
În romanul de dragoste pe care îl închipuie aceste pagini stângace şi tandre există, întotdeauna, un loc în care umbrele se adună, ca într-un delicat conclav de spectre călătoare. În romanul de dragoste pe care îl visez, pentru a-l scrie , apoi, în fereastra acestui calculator, există, întotdeauna, lumina blândă […]
Şi iată că acest jurnal al despărţirii înaintează în timp până spre clipa în care toţi cei din jurul meu se confruntă cu umbra morţii: un oraş închis, un oraş pustiu, un oraş al groazei ,un oraş al contururilor din care nu a mai rămas decât un labirint de străzi […]
Şi oare cum ar fi citit ea paginile acestea, paginile ce se aştern, zi după zi, săptămână după săptămână, lună după lună, asemeni valurilor ce nu se pot opri din alergarea lor? Şi oare m-ar mai fi recunoscut în această fiinţă care se confundă cu textul şi cu durerea , […]
Atunci când mă întorc în vis, ca spre materia din care ne-am ivit cu toţii, din pântecul genezei, mă întorc spre a revedea un chip al cărui contur îmi este redat doar de lumina părelnică din culoarele nocturne. Ziua, cu a sa mişcare de metronom orb, nu mi-l mai poate […]
Această dragoste de după moarte în care am pătruns, ca într-un culoar ce mă absoarbe, face din timp o materie a nostalgiei. Tot ceea ce îmi părea neutru, indiferent, mut, aseptic, tot ceea ce îmi părea uitat sau abandonat, revine la suprafaţă, ca şi cum, din adâncul de amintiri, o […]
Primăvara doliului este o primăvară a melancoliei. În această primăvară în care înaintez, tovărăşia spiritelor înalţă între mine şi ceilalţi zidul impenetrabil al nostalgiei. Viaţa se cuprinde în fragmentele muzicale de amintirii pe care visul le împinge spre mine, la fel cum valurile duc spre ţărm urmele clipelor marine care […]
