[…] concepţia Vechii Academii şi a peripateticienilor potrivit căreia supremul bine constă în viaţa conformă cu natura, adică bucuria oferită de darurile naturii în limitele virtuţii. Calliphon n-a adăugat virtuţii decât plăcerea, Diodorus lipsa de durere… Toţi cei menţionaţi de mine sunt de acord asupra binelui suprem. Pentru Aristippus este […]
Harta culturală de azi are, asemenea celei reale de odinioară, multe pete albe. Dar spre deosebire de cea geografică, din care omul, marele îmblânzitor al necunoscutului, a eliminat rând pe rând spaţiile marcate cu avertismentul Hic sunt leones!, pe harta culturală lucrurile s-au petrecut exact invers: petele albe s-au tot […]
M-au preocupat dintotdeauna multiplele sensuri ale noţiunii de „obişnuinţă”. Cuvintele lui Cicero, Consuetudo quasi altera natura (obişnuinţa e a doua natură) au devenit o maximă cunoscută. Dar obişnuinţa poate fi uneori stimulent, alteori povară. Sensul cuvintelor lui Cicero ar trebui să le fie călăuză părinţilor şi educatorilor: deprinderile învăţate în […]
