Îmi dă târcoale teama, Dacă încep să uit Că se apropie ceasul Să plec din tot ce știu. Îți cer o amânare, Ca să mă liniștesc, Dar când răgazul trece, Mă-ntorc la Tine, Doamne Să-mi lași un nou răstimp. Ce fac cu-atâta vreme? Îți împletesc în scris, Pe țărmuri și […]

Tocmai scoteam găleata din fântână, Când El s-a apropiat cu pasul palid. „Sunt istovit”, a spus, „mi-e tare sete, Fii bună să îmi dai un pic de apă „. Am luat-o iute în căușul palmei Și i-am întins-o. A băut atâta Încât s-a contopit parcă într-însa, Lăsându-mă în mâini cu […]

Ce valuri negre se ridică Să ne înghită orizontul? Aceleași valuri, pentru alții, Par să deschidă Paradisul… Căci grozăvia ce se-apropie Să ne zdrobească așezarea E răul deghizat în bine, Deșertul profețind preaplinul. „Toți suntem vinovați!” spun unii, Iar ceilalți bat din palme sumbru Și pun de-o nouă răstignire, Sperând […]

Nu-mi mai găsesc pe lume locul, De când Te-ai frânt pe cruce, Doamne, Nu mai am zi, doar întuneric, Până o flacără-mi deschide, În nicăieri, calea pierdută. O iau pe șoapta de lumină Care mă duce în grădina Care-Ți acoperă mormântul Și când ajung, din cripta goală, Aud suflarea unui […]

Mirul în care Te-nveșmânt, Până la punerea-n mormânt, E o armură de alin, Pe trupul încă peregrin. Să fii aici și să nu fii, Deja plecat dintre cei vii, Ca asfințitul scăpărând, În întunericul flămând… Uleiul sfânt, pe care-l porți, Te va păstra, până din morți, Te vei întoarce să […]

Am început s-o iau în gând Pe Drumul Crucii, încercând Să fiu în ceasul cel mai trist Alături de hulitul Christ. Suișul e atât de lung… Dar El m-așteaptă să-L ajung, Iar la sfârșit, Îi spun: mi-e rău, M-aș răstigni în locul Tău, Să nu mai simt cât Ți-e de […]

Cea de a doua expoziţie de tablouri a Danielei Davidescu Brown continuă într-un mod minunat să asocieze pictura cu lirismul versurilor, pe care, de această dată, autoarea le-a ales din recent apăruta carte Ion Pillat. Familia din vers, publicată de Editura Spandugino, în condiţii grafice de excepţie. Portretele făcute poetului […]

Lasă-mă, Doamne, să-mi pun capul În poala Ta. Sunt sfâșiată De spaimă. Naufragiul lumii A început. Nu scapă nimeni Din cei ce-și par deodată singuri, Dar noi ne-avem unul pe altul, Ne liniștim în miezul groazei Și scoatem bezna din lumină.

Aș vrea să vin cu tine Nu doar până la capăt, Ci dincolo de gânduri, Acolo unde mintea Alunecă din nume. Să fim o fluturare De suflete purtate Pe culmea izbăvirii… Și totuși încă dorul, De ce-am lăsat în urmă, Ne-ntoarce cald privirea Spre sâmburele-n care Tresare infinitul.