Lătrături și crize tomnatice

O echidistantă  cercetare interdisciplinară carmino-chinologică (că tot e la modă să ai un soi de pregătire, dar să te ocupi de cu totul altceva…) aplicată pastelurilor lui Alecsandri și, parțial, celor coșbuciene, îi relevă lectorului un aspect interesant, chiar surprinzător, subtil aproape: toamna, către iarnă, câinii latră oarecum îndurerați, cu un sentiment parcă al inutilității ce trimite la pustia  nisipoasă, i. e. câinii latră și caravana trece. . . Pâcla autumnală le dă până și fidelilor amici ai omului viziuni înșelătoare, cum arată și bardul pașoptist: „un câine latră la o umbră ce-i apare” (Noaptea).

O similitudine o aflăm în același anotimp, în societatea (civilă) autohtonă. După revenirea din mirificul occident dătător de învățături și directive, spiritul civic, inclusiv în (de)format sindical își revine din toropeala caniculară, căci la primele adieri ale toamnei începe balamucul. Așa-zisa  societate academică, o varietate de râmă grasă, civilă evident, aruncă sonde care însă nu ies tocmai cum trebuie fie și fiindcă lumea nu e atât de încuiată pe cât se mizează și, fiind democrație, pot face și alții comenzi similare.

Sindicatele, civile și ele, încep să clameze demisii și solidarizări cu oricine (surori  medicale, ciobani et caeteri) căci, necunoscând fondul problemelor, un protest în plus nu strică. 

Tot la venirea toamnei, societatea civilă începe să manifeste varii îngrijorări, nu pentru falsitățile pe care le debitează cu paradoxală senină obscenitate, ci pur și simplu pentru a fi auzită. Apar excrescențe, tot civile de tip ONG, despre care e inutil să încerci să te informezi pentru că nici un mijloc media, în ciuda impertinenței găunoase afișate, nu te poate lămuri. Oricum toate sunt non profit. 

Ușor intrigat și doritor de limpezire, l-am întrebat pe un universitar, promotor al jurnalismului românesc (de ce n-o mai fi ziarsitică?), ce e în fapt această societate civilă? Mi-a răspuns direct: un grup de presiune; ceea ce – remarc eu – înseamnă imoralitate, căci orice presiune e imorală, iar de grup, cu atât mai mult. În fond, de la presiune la opresiune nu e decât un prefix.

Dincolo însă de zgomotele văluroase, de reținut că revin  lideri și lidere la fel de neștiuți precum asociațiile prezidate; asta și pentru că nimeni nu i-a ales. Dacă, pe lângă circ, societatea civilă ar oferi și pâine, ar deveni aproape clasică, romană, chiar colossală. Dar asta e treaba făcătorilor de crize politice… Ca atare, neoferind nici una nici alta, civila rămâne doar post-modernă, cum sunt azi multe, cu șanse totuși de inteligență sporită… artificială desigur. Cea nativă fiind probabil degenerată…

Norocul stă în meteo: va mai fi probabil o perioadă  favorabilă circului stradal și nu numai, trece și criza (?), astfel că putem spera într-o potolire căci vine iarna și, vorba nostalgică a poetului „Boii rag, caii rânchează , câinii latră la un loc,/ Omul, trist, cade pe gânduri și s-apropie de foc.” (Sfârșit de toamnă).

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *