Şi iată că un nou text al lui Hugo Pratt apare în limba română, evocând un miracol ce părea, cândva, improbabil: “ Fabula Veneţiană” se înscrie, prin traducerea din italiană a Iuliei Dromereschi, însoţită de subtil- eruditul studiu introductiv al lui Ion Manolescu, în memorabila seria inaugurată de Editura “ Cartea Copiilor”.
Cu fiecare dintre cărţile ce se adaugă acestei serii unice, geniul lui Pratt se dezvăluie în toată anvergura sa postmodernă. O dată cu Pratt şi cu Corto banda desenată intră în tărâmul vegheat de sorii tainei , ai visului şi ai tradiţiei, spre a deveni proza grafică ce împarte cu literatura ambiţia de a edifica un cosmos al său din cuvinte ,pauze şi imagini. Prin Pratt şi Corto proza grafică capătă rafinamentul unui labirint borgesian, în care fiecare pasaj cheamă, de departe, pasajele ce îl anunţă, asemeni unui preludiu de val.
Iar “ Fabula veneţiană”, ( cea a cărei anatomie o face, cu limpezime şi nostalgie, Ion Manolescu ) este omagiul straniu şi himeric pe care Pratt îl aduce propriei sale eredităţi. În Veneţia, cea din care izvorăsc propriile sale fluvii de trecut, Pratt regăseşte polifonia unei lumi ce uneşte limbi, ceruri şi enigme. Veneţia lui Pratt este un loc al oglinzilor cere deformează, al căutărilor frenetice, al dialogurilor tainice şi al comploturilor oculte. Desenată de Pratt şi locuită de Corto, Veneţia devine parte din continentul cucerit de proza ce se întoarce spre sine, spre a fi una cu textul în care se pierde.
În ”Fabulă” Pratt reuneşte istoria documentabilă, falsul ezoteric, aventura şi chemarea reveriei. În Italia debutului de ev fascist , Corto rămâne cel care nu se poate angaja, de vreme ce paşii săi de marinar vagabond nu pot urma cadenţa cazonă. Între “cămăşile negre”, fraţii masoni şi cultele subterane ale nebuniei mistice, Corto îşi croieşte un drum al său, tot mai departe de ordinea pedestră a celor din jur. Veneţia care îl primeşte este un oraş în care zidurile delabrate , valurile putrede şi pisicile leneşe se unesc spre a face să se nască un timbru al vechimii. Doar în Veneţia aventurierii mai pot spera să ajungă la capătul drumului lor şi doar aici trecutul revine spre a-i bântui pe cei care aspiră la glorie şi la nemurire.
“Fabula” este stratificată asemeni unui text ce se desface în fâşii de texte. Ea este un roman istoric infidel, o cronică a naşterii fascismului din pântece de război. Ea este şi un roman al iniţierii şi al tainei, de vreme ce obiectul spre care se îndreaptă Corto este asemeni unei chei cu care poarta cea din urmă se poate deschide. Ea este, precum alte pagini ale ciclului, un roman infidel al tradiţiei, unul ce uneşte, visător, ocultul şi amprenta ironică a distanţării ludic- apocrife.
Dar “Fabula “ este, mai presus de toate, un roman al visului ce cuprinde şiraguri de vise. Ordinea realistă lasă loc, aşa cum notează Ion Manolescu, unei geometrii magice, ca şi cum peregrinările lui Joseph Conrad sau ale lui Byron ar fi colorate de patina bizară a sensibilităţii lui Umberto Eco, cea care triumfă în “ Pendulul lui Foucault” .Din vis se trece doar în alt vis, de parcă adevărată viaţă ar fi această succesiune de salturi spre necunoscut şi somnul magnetic.
În final, Corto , marinarul cu cercel în ureche, alege visul ca patrie a sa. Acasă în Veneţia, Corto este acasă în vis: asemeni cetăţii dogilor, el nu poate muri, ci se poate doar pierde în acest amurg de stampă marină. Corto este un Parsifal ce bate la poarta ce îi este menită. Uşa se dă în lături şi un alt text poate începe, ducând spre larg trena sa de cuvinte.
