Viorel Ştefănescu: „Memoria gazelei”

Săptămâna aceasta, la editura Eikon, a apărut cartea Memoria gazelei, aparţinând regretatului critic literar gălăţean Viorel Ştefănescu, pe care, în anii 80, am avut privilegiul să îl am ca student la Facultatea de limbi străine, secţia engleză-română, Universitatea Bucureşti. I-am îndrumat şi lucrarea de licenţă cu un subiect original, autorul propunând o incitantă comparaţie între poezia lui T.S. Eliot şi lirica lui Gellu Naum. După absolvire, a desfăşurat o intensă activitate literară, la Galaţi, în calitate de publicist şi editor, i-au apărut două volume de critică literară, Filografii, 2005, şi Portretul scriiturii, 2009, şi în acelaşi an a fost premiat de Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Sud-Est, pentru ediţia a doua a traducerii Cartea lui Moş Possum despre Pisicile Poznaşe de T.S. Eliot (lucrată în colaborare cu Tudor Cristian Roşca).

Eu am rămas într-o constantă legătură de amiciţie intelectuală cu Viorel Ştefănescu, dornic mereu să îmi ceară sfatul şi să-mi cunoască opinia asupra eseurilor pe care le compunea. Îl preocupa în ultimii ani de viaţă un studiu pe care îl începuse prin 2010 şi pe care mi-l trimitea în format electronic, pe măsura elaborării. Aşa se face că prezenta carte, pe care nu a mai avut timpul să o finalizeze, mi-a parvenit de la autorul ei în forma unui şantier deschis, cu o serie de lacune bibliografice eliminate exemplar de talentata redactoare Claudia Năstasă, printr-o preţioasă muncă de cercetare, bine documentată. Profesorul şi criticul literar George Ardeleanu, care a parcurs Memoria gazelei cu atenţie, a subliniat în studiul introductiv meritele incontestabile ale acestui spirit polemic aproape necunoscut până azi de contemporani. Este aportul entuziastului Valentin Ajder, directorul editurii Eikon, de a fi scos la lumină opera postumă a lui Viorel Ştefănescu, nelăsând praful uitării să se aştearnă peste numele talentatului ei creator.

În încheierea sumarei mele semnalări, am ales două citate semnificative din prefaţa lui George Ardeleanu, citate care, cu siguranţă, vor suscita interesul cititorilor pentru noua apariţie editorială:

„Cu un traseu biografic à la Martin Eden înainte de 1990 (cum mărturisea într-un interviu), Viorel Ștefănescu a păstrat o anumită discreție și după 1990, manifestându-se cu precădere în spațiul cultural, literar, editorial și publicistic gălățean, punându-se, altfel spus, în sprijinul altora, în speță al afirmării valorilor zonale… Dat fiind anul nașterii autorului (1954), era cumva firească tentația de a-l circumscrie Generației ʾ80. Ceea ce poate fi observat, tot de la primul impact, este scriitura arborescentă, labirintică, ‚barocă’ parantetică, ‚proustiană’, digresivă, cu un sistem de incluziuni ’telescopice’ (ca să folosesc chiar un termen al autorului), scriitură corelată unui algoritm critic dens, unei ‚plase’’maieutice cu ochiuri mici, care solicită destul de mult încordarea atenției cititorului și fac ca lectura să înainteze lent. Un astfel de discurs este înviorat însă prin multe ascuțișuri polemice și îmblânzit prin momente de colocvialitate, de umor și de (multă) ironie.”

„Sistemul de articulare a volumului lăsat în manuscris de autor este unul tripartit: o primă secțiune, pregnant polemică, având drept ținte critica biografică, psihanalitică și marxistă; o secțiune mediană, cea mai amplă, dar și cea în care polemica ia o și mai mare amploare, conținând ‚duelul’ fostului campion național la scrimă cu celebra The Anxiety of Influence a lui Harold Bloom (citită atât în ediția princeps din 1973, cât și în traducerea românească datorată lui Rareș Moldovan, publicată în 2008 la editura Paralela 45, traducere bazată pe ediția a doua a cărții, apărută în 1997 la Oxford University Press, Inc.); o ultimă secțiune, consacrată unei analize minuțioase, de tip close reading, a poeziei ‚breakfast’ din volumul Emoticons (Editura Vinea, 2008) aparținând poetului gălățean Cristian Pavel. Deși autonome din punct de vedere tematic, între cele trei secțiuni există interferențe semnificative, reverberațiile exercițiilor polemice dintr-o secțiune, de pildă, putând fi detectate cu ușurință în celelalte.”

Iată şi o mostră ilustrativă pentru originalitatea viziunii şi pentru inconfundabilul stil al lui Viorel Ştefănescu, din Memoria gazelei:
„de la o anumită treaptă de cunoaștere, continui să cobor cât mai multe trepte către profunzimile textului, ca să văd până la ce nivel calitativ intrinsec al savurării valorii pot ajunge. Marea tentație ‚criminală’ care mă încearcă pe parcursul ‘degustării’ unei opere valoroase și care îmi place foarte mult este să ’fur’, adică să descifrez, rețeta produsului, atât de unul singur, cât și în compania altora, însă repetând, neapărat, ‚meniul’ textual prin oricâte (re) lecturi sau (re)gustări, urcări și coborâri de trepte sau rătăciri labirintice prin operă e nevoie, pentru a trage de aici orice profit posibil, spre a-l împărți cu alții, receptorii mei. Pe autor, dacă mai e în viață, îl las așa, că poate ‚prepară’ ceva la fel de bun sau poate și mai bun – iar dacă nu, mă consolez cu faptul că a elaborat cel puțin o capodoperă.”