Singur

O luase-n sus printre mesteceni,
S-asculte păsările, vântul,
În pâlpâirile pădurii.
Se afunda pe o potecă,
Sorbind miresmele din sunet,
Când auzi un cor de șoapte
Grăind în susur: „noi cândva
Am mers ca tine, în neștire,
Și cum pășeam sub crengi și frunze,
Se ridicară după trunchiuri
Mai multe glasuri nevăzute
Ce murmurau abia-mpletite:
‘Doar când ești singur, te- nconjoară
Codrii de suflete să-ți spună
Că tot ce trece va rămâne.'”

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *