plec de acasă târăsc după mine leneș lumile care n-au existat niciodată
drumul se bifurcă din zece în zece pași iarba e mai înaltă ca ieri cineva
a sădit panseluțe număr în gând nuanțele ajung la șapte mă las păgubașă
unele îmbină movul cu galbenul și pe margini roșu închis pe astea n-am habar
cum aș putea să le număr fără să greșesc la chioșcul de ziare gemulețul e tras
domnul Stan a murit acum o săptămână aș fi mers și eu la înmormântare am aflat
prea târziu vorbeam zilnic el pitit după gemuleț ca-ntr-o vizuină eu cu capul sprijinit
în bărbie pe marginea unei reviste de modă lucioase pe care nu o cumpăram niciodată
nu i se vedeau decât mâinile mari de culoarea tabacului domnul Stan trebuie să fie acum înconjurat de îngeri cu aripi de catifea îi cunoștea pe toți din cartier cu unii s-a împrietenit
fumau câte-o țigară amară gospodinele trecute de patruzeci de ani își prezentau plasele pline
moț când veneau de la cumpărături domnul Stan făcea observații alese în funcție de gramajul
produselor de firmă și așa mai departe purta întotdeauna un fes negru iarna în chioșc
se auzeau trosnind de frig gândurile vara plasticul se dilata și
domnul Stan urca silențios
în balonul cu ziare la cer
Simona Constantinovici
n. 27.01.1968. A absolvit Facultatea de Filologie din Timişoara în 1990. Rămâne la Catedra de limba română a Universităţii de Vest din Timişoara, unde este actualmente conferenţiar. 1990-1991 – bursieră a Guvernului Francez la Universitatea din Burgundia. Membră a Atelierului literar „Ariergarda” şi a Societăţii Tinerilor Universitari din România. A publicat versuri, romane şi cărţi de specialitate : Casa cu tăceri de toate mărimile (poeme), Timişoara, Editura Augusta, 1996 (premiul de debut în poezie „Gheorghe Pituţ”); 47. îngeri de catifea (poezii), Timişoara, Editura Brumar, 2008; Colecţia de fluturi (roman), Editura Brumar, 2005 (premiul de debut în proză, revista „Mozaic” şi Editura Aius din Craiova); Nepoata lui Dali, Timişoara, Editura Marineasa, 2009; Palimpseste argheziene. Curs de lexicologie aplicată, Timişoara, Editura Politehnica 2005; Spaţiul dintre cuvinte. Polifonii stilistice, Timişoara, Editura Universităţii de Vest, 2006; Sertarele cu ficţiune. Manual de scriere creativă, Editura Bastion, 2008; Dicţionar de termeni arghezieni, I, II, Timişoara, Editura Universităţii de Vest, 2004, 2008; Dicționar de termeni arghezieni, III, Timișoara, Editura Universității de Vest, 2014; L'art du paradoxe dans l'oeuvre de Paul Claudel. Une approche stylistique, Saarbrucken, Editions Universitaires Européennes, 2011. A apărut în diverse antologii: Zona. Prozatori şi poeţi timişoreni din anii ’80 şi ’90, Timişoara, Editura Marineasa, 1997, p. 430-437; Manifest.20.rEvoluţie (antologie, cu 20 desene de Mihai Zgondoiu), Timişoara, Editura Brumar, 2009; La peur (mini-piesă de teatru), în La lettre R. Revue de culture et création, nr. 10: La tolérance entre les limites de l'intolérable, Suceava, Editura Universităţii „Ştefan cel Mare”, 2010; Antologie de poezie. Generaţia 90, cu o prefaţă de Cornel Ungureanu, Timişoara, 2011; Bijuterii din Piața Abundenței. Poeți ai generației '90 din Banat, antologie de Marian Oprea, Timișoara, Editura Brumar, 2011, p. 33-41; Poeți din Banat. Cele mai frumoase poezii, antologie de Marian Oprea, Timișoara, Editura Brumar, 2011, p. 75-81; Curte interioară cu papagali sau cum să pui în palma unui trecător o frunză de platan, în Strada Augustin Pacha. Curți interioare, volum îngrijit de Viorel Marineasa și Daniel Vighi, Timișoara, Brumar, 2011, p. 35-42; Aleea din parc – album de artă, Asociația culturală Ariergarda, Timișoara, Editura Brumar, 2012; Cutia albă (povestire), în Ficțiuni reale, editor Florin Piersic Jr., București, Humanitas, 2013; Reviste de cultură înșirate pe sfoară (povestire), în Cărți, filme, muzici și alte distracții din comunism, volum coordonat de Dan Lungu și Amelia Gheorghiță, Iași, Editura Polirom, 2014, p. 24-29.