1.”Pentru mine, întîlnirea cu celălalt este o mare bucurie. Am această disponibilitate pentru întîlnire oricînd… Întotdeauna sunt în dialog cu ceva sau cu cineva.”
2. „Problema omului: cum să trăiască asemenea unui arbore, fără a înceta prin aceasta să fie om“
3.” Alături de puterea lui „a fi“ și „a avea“, există și o putere a lui „a uita“ cînd e vorba de răul care ţi s-a făcut. Dar să uiți binele care ți s-a făcut nu reprezintă o putere, ci un gol, un vacuum de ființă.
4.” De ratare nu m-am temut, fiindcă m-am regăsit în întregime în lucrurile pe care le-am făcut.”
5.” Părerea mea este că un studios ar putea găsi în cărţile mele filoane pe care eu n-aş mai avea răbdarea să le dezghioc.”
6.” Puterea lui „a fi“ e propulsivă; puterea lui „a avea“ e frenatoare. Pentru a înainta fără opreliști, e neapărată nevoie să-ți delestezi mereu ființa de puterea „avutului“ care te ține pe loc. Nu poți înainta dacă „avutul“ îți blochează drumul; dar ajunge să-l dai la o parte, să te eliberezi, cu seninătate, de el. Altfel spus, nu este imperios necesar să-l nimicești pentru a-ți păstra calea.”
7.” Am trăit odată o experienţă cvasireligioasă, la care mă raportez şi astăzi, ca la un fapt fondator pentru mine ca persoană. Pe la vîrsta de opt ani, în satul în care era preot tatăl meu – Izvin, la 16 km de Timisoara spre Lugoj, mi-am petrecut o după-amiază singur în câmp. Era o zi de vară, la ceva timp după seceriş. Era o linişte ca din altă lume. Am stat culcat pe spate, în iarbă, o după-amiază întreagă, uitîndu-mă la cer… Am avut atunci un sentiment unic de comuniune perfectă între mine şi univers. Poate să fi fost un sentiment teocosmic, pentru că era străbătut de o vînă de sacru. Simţeam o bucurie intensă şi o libertate completă. Totul avea un rost. Acea după-amiază mi-a rămas în amintire ca un fapt capital în viaţa mea.”
