Timpul culesului
„Paradis. Nu a fost recoltă de care să nu mă îndrăgostesc.La doisprezece ani, cincisprezece, douăzeci de ani, de fiecare dată aceeaşi poveste, cînd intram în vie pentru a o prăda, a o devasta, o febră delicioasă punea stăpînire pe mine. Era aşa de puternică! Încă mai este. Sprijinit de o presă manuală lăsată în cuvă pentru nostalgie, în faţa unei acuarele unde Dunoyer de Segonzac a imortalizat gestul unui tăietor sau al doi cărăuşi, simt aceeaş ardoare a plăcerii. E atît de puternică, încît ar trebui să îmi amintesc, mai degrabă, durerea care, din prima zi de recoltă, îmi chinuia vintrele. Inutil, vechi camarazi ai dimineţilor reci şi ai serilor ploioase de septembrie, să îmi amintiţi de buricele degetelor crăpate şi umflate, de lăzile prea grele, de oboseala lentă care se instala după un gest repetat de nenumărate ori, de tentaţia de a renunţa în faţa viilor care păreau fără capăt, pline de atîtea fructe. Inutil să îmi spuneţi că era multă trudă şi durere. Mie mi se părea întotdeauna frumos, eram îndrăgostit, iar strugurii îşi lăsau nectarul pe buzele mele.
Tinereţile noastre erau foarte ţinute din scurt. Timpul recoltei venea ca un antract de libertate. Aici mi-am cîştigat primii bănuţi. În sfîrşit, eram consideraţi adulţi şi trataţi ca atare. Înainte de a ne întoarce la colegiu sau la liceu, înainte de a relua disciplina familiară, eram liberi ca vrăbiile în vie! Eram veseli, dezlănţuiţi, îndrăzneţi. Pentru cine avea sănătate şi chef, recolta era o magnifică şcoală a senzualităţii.
Mîinile intrau ca prin efracţie printre fructe, se insinuau printre frunze, dădeau la o parte, dibuiau şi apucau ciorchinii îngreunaţi de rouă, de soare, de sevă.
Aveam sentimentul plenitudinii care dă prozunzime.
Aveam obrajii muiaţi în suv de struguri – roşu ca vopseau postăvarilor -, degetele care se lipeau de şorţ, de pantaloni, de pielea murdară, devenită aspră, transpirată, cu miros pătrunzător.
Ţin minte viespiile, înnebunite de atîtea găleţi şi lăzi, bete de poftă, care voiau să îşi tragă partea lor şi care, în amiezile călduroase, făceau aproape periculos comerţul nostru cu struguri.
Ţin minte fetele, şi ele cîştigate puţin cîte puţin, prea lent, cu promisiunea mieroasă a recoltelor.
Ţin minte femeile aplecate peste lăstari, lăsînd la vedere sâni opulenţi. Unele dintre ele, în pantaloni scurţi, semănau cu Silvana Mangano, în Orez amar. La fel de planturoase şi frumoase? Nu, bineînţeles. La fel de ispititoare, atrăgătoare şi fatale? Mult mai mult.
O sexualitate latentă, ascunsă de educaţia creştinească, imadiat activată de culesul fructelor, îmi dădea o energie formidabilă.”…
Dan C. Mihăilescu: „Bernard Pivot, suprema autoritate mediatică franceză în materie de carte mai bine de un sfert de veac (Apostrophes, Bouillon de culture, plus revista Lire), ni se dezvăluie un degustător experimentat, subtil preţuitor, echilibrat consumator şi erudit al vinului, de la tescuire până la somelieri. «Sângele lui Hristos» se lasă împărtăşit – cu savori pufoase, ghiduşii senzuale şi aluzii picante – prin geografie, religie, filozofie, literatură, istoria mentalităţilor, prin pivniţe mănăstireşti, mese regale şi cotloanele boemei artistice, de la parabolele biblice şi Omar Khayyam până la Hugo, Baudelaire, Balzac, Dumas, Lamartine, Zola, Văduva (lui François) Clicquot şi inventatorul englez al tirbuşonului. Oscilăm instructiv şi seducător între Beaujolais, Bourgogne, Médoc, Pétrus, Bordelais, Côtes du Rhône, Dom Pérignon & Co. – şi înţeleptul îndemn al Sf. Bernard: Moderate bibendum est!“
Bernard PIVOT – Dicţionar din dragoste de vin, Baroque Books & Arts, 2013. Traducere de Marius Constantinescu, cu o prefaţă de Dan C. Mihăilescu
