Sunt singur doamnă
mai singur
ca oricând
îmi cade seara-n
stropi mărunți pe frunte
și-aștept de astă toamnă
coroana să mi-o pun
din frunze de stejar
cu arbore cu tot.
Sunt singur
doamnă dragă
sunt singur pe pamânt
și vreau
ca în tăcerea
asta de mormânt
pe creșâștetul înalt
coroana să mi-o port
cu frunze veștejite
cu-n arbore hidos
pe frunte să-mi atârne
crengile-i pletoase
și în singurătatea-mi
fără nici un rost
să-mi biciuie obrazul
lumina prin ferestre.
Mai singur
ca tăcerea
m-am înecat în vis
și urlă-n mine spaima
de viața de apoi
sunt singur între stele
și mă topesc în ploi
și-mi este frică
doamnă
și nu am niciun rost.
