După atâtea zile

După atâtea zile,
La marginea pierzării,
Făptura nimicită
Începe să dea semne
Că vrea să se ridice,
Trezită de durerea
Care o ține vie.

Se luptă să respire
Și aerul, ca raza
Ce intră prin deschideri,
Însuflețind pe ziduri
Aripile pictate,
O ia din neputință.

Învață iar să umble,
Să bea și să mănânce,
Dar gustul e miracol,
Pășirea – sărbătoare
Și toate se preschimbă,
Atunci când trupul șubred
Descoperă că-i ieslea
În care-nvie Domnul.

2 Comentarii

  1. Cristiana Bem says:

    Splendid poem cum viața, trupul, ființa Monicăi Pillat s-au preschimbat în poem și în splendoarea învierii din dureri și așteptări istovitoare… Mulțumesc mult!

  2. Liana Tugearu says:

    Ridicarea din adâncurile durerii este un miracol știut doar de cel care l-a trăit, dar ca să îl poți pune și în cuvinte e un alt miracol tot atât de mare pe care doar o poetă ca Monica Pillat îl poate înfăptui.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *