Existau, în epoca stalinistă, 5 categorii de scriitori, spune Monica Lovinescu într-una dintre cărțile ei, citând un scriitor din Europa de Est: „Cei care n-aveau dreptul să scrie, cei care îndrăzneau să scrie, cei care îndrăzneau să nu scrie, cei care nu îndrăzneau să scrie și, în sfârșit, cei care nu îndrăzneau să nu scrie”. Astăzi, când aceste categorii nu mai există, sunt totuși puțini scriitori care să merite un premiu pentru curaj. Am spus și la edițiile precedente: e vorba de curajul intelectual al unor demersuri de anvergură sau de curaj pur și simplu. Din aceste două categorii sunt alese cărțile de pe lista Premiului Monica Lovinescu. Anul acesta este a treia oară că Fundația Humanitas Aqua forte îl acordă. Juriul este același, îmi face plăcere să vi-i amintesc pe colegii mei, cunoscutul profesor, critic și istoric literar Alexandru Călinescu de la Iași și Răzvan Purcărea, librar de carieră, cititor pasionat de nonficțiune și, mai nou, coleg cu mine la masteratul de editare, unde predă un curs practic despre librării. Reamintesc că toți trei am cunoscut-o pe Monica Lovinescu și că atunci când alegem premiul ne străduim să privim lucrurile nu numai cu ochii noștri, ci și cu ai ei.
1. „Rănile trecutului sunt departe de a se fi vindecat” spune autorul în ultima frază a cărții lui. Pe fiul lui Nyx, noaptea, și al lui Erebos, întunericul, adică pe Thanatos, nu ne dorim să-l privim prea curând în ochi. Dar despre privirea lui ucigașă, e important să citim. Sunt șase istorii care combină medicina legală cu misterele istoriei, cu literatura, cu cercetarea documentelor și cu reconstituiri tulburătoare: epidemiile de ciumă de la noi, în special „ciuma lui Caragea”, uciderea lui Mihai Viteazul și arta remodelării faciale, primul asasinat politic din modernitatea românească, ce a realizat extraordiara familie Minovici și cum a murit la Mărășești un laureat Nobel (pentru chimie), al cărui mormânt e și azi în țara noastră. Informații pasionante, adunate cu o curiozitate științifică evidentă și care ne privesc pe toți, așa cum se întâmplă mereu cu lucrurile din istorie. Dar capitolul care nu poate lăsa indiferent pe nimeni și care, cu siguranță, ar fi interesat-o pe Monica Lovinescu, este cel al cutremurătorului masacru de la Katyń, din Rusia sovietică, în care, zile în șir, în aprilie-mai 1940, au fost executați de către sovietici, la normă, mii de prizonieri polonezi, contrar tuturor legilor războiului. Ultima frază a cărții se referă la „evenimentele sumbre care au debutat cu 24 februarie 2022, într-o țară vecină”. Este o carte care ține treze și interesul, și conștiința cititorului:
Octavian Buda, Privirea lui Thanatos. Epidemii, războaie, asasinate, masacre în șase istorii medicale locale și globale, Iași, Editura Polirom, 2024
2. „Ne-am obișnuit să răspundem provocărilor vieții refugiindu-ne în metafore. Nu zic, ar fi fost frumos dacă ne-am fi aflat în viziunea unui autor genial […] dar noi stăm pitiți într-o vizuină adânc săpată în pământ, la gura căreia așteaptă, răbdători, vânătorii”. Cititorul își dă seama, de la un punct încolo, că, în paginile acestei cărți care nu este despre România, vede totuși oglinda României: „aceeași scenă”, însă mai dramatică , „aceeași gamă”, însă mai stridentă. O oglindă, deci, care ar trebui să ne pună pe gânduri. Suntem doar la încă o graniță distanță de primejdie. Doar că în Republica Moldova – ați recunoscut-o, desigur –, totul e pe viață și pe moarte. Știți și de unde vine primejdia: de la Răsărit. Cu o modestie admirabilă, dar cu o luciditate și un curaj de care numai marii jurnaliști sunt în stare, autorul identifică în articole apărute în presa noastră timp de 10 ani (2009-2019), marile probleme din Moldova, de la semnalarea abuzurilor, să zicem, mărunte (nu s-a mai transmis Concertul de Anul Nou de la Viena, pentru că postul tv a preferat „entertainment rusesc”), până la asasinate și mușamalizarea lor. Articolele sunt cu bătaie lungă și îndărătul lor se află o mare rană: încercările de toate felurile de a desnaționaliza românii din Basarabia. Autorul îi încurajează pe nehotărâți, semnalează abuzurile, păstrează speranța intactă. Pledează simplu, clar, inteligent și cu perfectă onestitate pentru Europa și, implicit, România. De aceea, ori de câte ori se spune „noi” în această carte, cititorul român ar trebui să se simtă implicat. „Nu te întreba ce face țara pentru tine, întreabă-te ce faci tu pentru ea!” spunea J. F. Kennedy, un citat căruia cartea aceasta îi răspunde magistral: Vitalie Ciobanu, Stat captiv, mod de folosire: Republica Moldova. O cronică subiectivă, Editura Cartier, 2024
3. „Îngerul istoriei”, cu aripile ridicate și penele fluturânde, privește înapoi și este atras înainte, de ceea ce numim progres. Asemenea lui, cel care pornește pe urmele istorice ale punctelor de conflict, privește înapoi, ca să ne ajute să înțelegem, dar avansează în timp și spațiu. Iar când istoricul este ajutat de curajul jurnalistului, rezultatul observațiilor sale poate fi remarcabil. Asemenea Svetlanei Alexeievici, jurnalista din această carte se amestecă printre oameni și le preia spusele. Asemenea Monicăi Lovinescu are un curaj uimitor: aici, pe acela de a călători singură, cu un rucsac și-un sac de dormit, prin zone primejdioase, Transnistria, Ucraina, Găgăuzia, Basarabia și în localități de la Dunărea românească, cu populație amestecată. Iar lucrurile nu sunt deloc simple acolo. Rezultă o carte scrisă fără teamă și fără crispare: detectivistică istorică de înaltă clasă, analiză lucidă a prezentului, tablou geopolitic. Jurnalul de călătorie „cu ochii larg deschiși” este ilustrat cu fragmente literare din Gogol, Bulgakov, Zinoviev, Ulițkaia, Cătălin Dorian Florescu ș.a., cu mărturii și documente. „Cine râvnește la gurile Dunării?”, aceasta este întrebarea care trasează drumul pe hartă. Veți afla răspunsul citind:
Sabina Fati, Cine râvnește la gurile Dunării? O călătorie pe timp de război în Delta extinsă: Transnistria, Ucraina, Basarabia, România, București, Humanitas, 2024
4. „Românii nu au înghițit ușor comunismul. […] Până au distrus intelectualitatea, până au distrus studențimea, până au distrus totul, a durat. Și tot se temeau, că închisorile erau pline.” Despre o experiență de închisoare este vorba în această carte din care am citat. Este un lung, un impresionant interviu luat unei femei care a supraviețuit încercărilor. Iată povestea: o elevă de 15 ani și ceva, atrasă de un coleg într-o grupare numită Uniunea Tineretului Liber, este arestată. Tot ce făcuse ea era că trimesese 4 scrisori de compasiune și îmbărbătare, unor familii care aveau rude închise. Pentru asta e condamnată, inițial, la 20 de ani de muncă silnică, la fel și tatăl ei, care nu știuse nimic (ulterior verdictul e schimbat în „închisoare corecțională”). Fata trece prin toate ororile detenției: „fel și fel ca să te simți cât se poate de umilit” (le veți găsi în carte). Aveam mărturii ale femeilor închise, Elisabeta Rizea, Anița Nandriș Cudla, Lena Constante, Adriana Georgescu, Olimpia Zamfirescu, Micaela Ghițescu, dar nu aveam până acum povestea unei adolescente. După cum știți, și mama Monicăi Lovinescu, Ecaterina Bălăcioiu a fost arestată, ea la bătrânețe, la 71 de ani, și a murit în închisoare. Eroina acestor pagini a beneficiat de grațierea din 1964, dar viața ei a fost strivită, iar trauma rămâne vie. În ultima parte a cărții editoarea reface, separat, povestea tuturor celor implicați deformată de dosarele securității, cu nespusă înțelegere a situațiilor reale și a omenescului. O mărturie teribilă, probabil ultima de acest fel, despre o istorie care nu trebuie cu nici un chip să se mai repete. Citiți, de pildă, replica de la pagina 238 despre comunism! Alin Mureșan și Clara Mareș (editori) Ce a rămas din tot ce a fost. Povestea nespusă a Ninei Moica, Prefață de Ruxandra Cesereanu, Iași, Polirom, 2025
5. Să fii tranșant și nuanțat în același timp e ceva ce nu reușește oricui. Să ai spirit critic și să știi să recunoști meritele e iarăși un lucru rar. Răul și binele nu se exclud, din păcate, în noi toți. Aceste distincții sunt cu atât mai dificile când e vorba de „o instituție”, așa cum a fost perceput, în istoria noastră, Nicolae Iorga. Și, aș adăuga, o instituție cu nenumărate departamente, un om care pare a avea înăuntrul lui o mulțime de subordonați. Seducția fascismului italian, mussolinian, care l-a marcat pe Iorga, este un subiect încă sensibil și care necesită, pentru a-l clarifica, o bibliotecă bine asimilată (aici, peste 80 de pagini de bibliografie). Este și un lucru nou în cercetarea pe temă, nu este o mutare de oseminte dintr-un cimitir în altul, ca să folosesc celebra formulă a lui Umberto Eco la adresa multor intelectuali sterili. Dar nici nu se caută anume răul, exagerându-l pentru a avea impact. De aceea cartea nu mitizează și nici nu demitizează, ci pune lupa istorică pe punctele critice din personalitatea lui Iorga explicându-le pe înțeles. Primul lucru subliniat: Iorga a respins hitlerismul, dar i-a sprijinit pe aliații lor, fasciștii italieni. Care au fost cauzele acestei fascinații? Pe de o parte, aflăm, „frica de a nu dispărea din istorie” (formula îi aparține lui John Connelly), care i-a alimentat naționalismul și, derivând de aici, slăbiciunea, de fapt subjugarea, față de tot ce ținea de frații noștri de gintă latină, dragostea pentru Italia și preluarea formulelor ei politice, pe care o aveau mulți intelectuali luminați, contemporani cu Iorga (de pildă Galaction). Implicit, cartea îi explică și pe ei, deci contribuie la limpezirea istoriei. Georgiana Țăranu, Nicolae Iorga și seducția fascismului, Editura Humanitas
Premiul Monica Lovinescu pentru anul 2025 este acordat volumului Ce a rămas din tot ce a fost. Povestea nespusă a Ninei Moica, Editura Polirom, editori Alin Mureșan și Clara Mareș, pentru o contribuție esențială la memorie și istorie. Suferința nu poate fi compensată de premii, dar sperăm că premiul îi va ajuta pe oameni să înțeleagă suferința. Ca răul să nu se mai repete.
Un premiu special pentru verticalitate morală și pledoaria lui pentru valori europene îi este acordat lui Vitalie Ciobanu, pentru cartea Stat captiv, mod de folosire: Republica Moldova. O cronică subiectivă, Editura Cartier, 2024
Ioana Pârvulescu (președinta juriului)
Alexandru Călinescu
Răzvan Purcărea
.
