Dorothy Hewett
Petrecere cu ceai la Nullarbor
Deschizându-ne umbrelele japoneze de soare
afară în deşert
ne-am aranjat setul de ceai de jucărie
pe o cutie de unt răsturnată
l-am invitat pe băiețelul
lucrătorului de la benzinărie
un prinț pe tricicletă
pedalând pe pista goală
turnăm din ceainicul de porțelan
degetul mic ridicat ceremonial, ca doamnele
în spatele nostru casele de piatră
ale Staţiei Telegrafice abandonată
dispar sub dune
unul dintre hornuri
înălțat ca un strigăt de ajutor
lumina din sticla crăpată
dansează ca un semafor
curtea este plină de gunoi
cu cadavrele viperelor morţii
ucise într-o epidemie cosmică
pieile lor uscate
trosnesc în bătaia vântului fierbinte
niciun alt sunet
înafara surfului
de cealaltă parte a dunelor
pieile uscate ale viperelor morţii
rotesc firicelele de nisip
gata să ne acopere.
Dorothy Hewett (21 May 1923 – 25 August 2002), a fost o poetă și prozatoare australiană, autoare a douăsprezece culegeri de poezie, trei romane și treisprezece piese de teatru, precum și multe articole și nuvele. Hewett a început să scrie poezie din copilărie și a fost publicată pentru prima dată într-un jurnal literar la vârsta de 17 ani. La 22 de ani, a câștigat un premiu național de poezie. Hewett a fost scriitoare în rezidență la opt universități australiene precum și la Rollins College, Florida, SUA. Intre anii 1950-1960 a fost membră a partidului comunist australian, ceea ce a plasat-o în mijlocul unor controversii pentru restul vieții. Pentru întreaga activitate literară i-a fost oferită medalia Ordinului Australiei.
Dorothy Hewett
Nullarbor Tea Party
unfurling our Japanese parasols
out in the desert
we arrange our dolls’ tea set
on an upturned butter box
we have invited the little boy
whose father keeps the petrol bowser
he pedals down the empty track
a prince on his tricycle
we pour from the china teapot
one finger extended like ladies
behind us the stone houses
of the abandoned Telegraph Station
is disappearing under the dunes
a chimney sticks up
like a cry for help
the light off the cracked glass
dances like semaphore
the yard is littered
with the corpses of death adders
killed in some cosmic epidemic
their dried skins
rattle in the hot wind
there is no other sound
but the pull of the surf
on the other side of the dunes
the dried-out skins
of the death adders spinning
the trickle of sand
waiting to cover us in.
