În fine, viitorul va fi diferit

Cunoscându-mi interesul pe care l-am arătat în urmă cu 3-4 ani unor studii publicate pe-atunci de către un grup de cercetători de la Universitatea (…) din (…), de curând am fost invitat în Statele Unite ca să asist la prezentarea introductiv-demonstrativă și experimentală a extraordinarei lor descoperiri și invenții. Eveniment găzduit de către Laboratorul de Futurologie Aplicată al Universității (…), din (…). Poate vi se pare ciudat că, spre deosebire de absolut toată lumea (când e vorba să se laude ori să-și aroge știință personală și autoritate profesională de să pici în fund de mirare și-admirare), nu divulg numele instituțiilor și al locațiilor respective. Asta pur și simplu pt c-așa-i ochei. Enorma descoperire de importanță și consecințe totalmente globale mai are încă de parcurs niște faze (retestare, omologare, informare, formare profesională, respectiv supraproducție și supracomercializare în masă); așa încât toți participanții la demonstrația și discuțiile care au durat 4 zile, 3 nopți, 2 ore și circa 10-15 minute am semnat un agrimănt de confidențialitate relativ parțială, cu specificațiuni printre care nu vreau să vă-ncurc creierii chiar acum.

Așadar, știam câte ceva, iar acum am văzut cu ochii mei și-am auzit cu urechile-n timp real, rodul a peste un deceniu de muncă serioasă (nu ca la noi), plus studii de caz pe sute și mii de cazuri, tehnologie (tot cu ochii mei) nu glumă; fapte pt care cred și pot să mărturisesc, ba chiar aș putea baga mâna sau piciorul în foc, concezând că americanii, fire-ar ei să fie de pezevenghi, sunt geniali. Pe românește: dați în paște! Căci iată-i – pe scurt și-n cele din urmă – eradicând problema Foamei! Problema universală a universalei înfometări sau mai degrabă a spaimei față de ne-ndestulare! Problema bulimiei nesimțite, a hămesirii psihotice sau a gurmanderiei compulsive, a îngurgitării până la pleznit viscere, prapur, ficați, splină, stomac, colon, fiere. Iată-i… cinstit și slăvit fie-le numele-n veci de veci!

Revenind la rezonabilitatea și tonul gândirii reci, logice, ideea de bază era și este cum că toți suntem obsedați de reciclare, dar nu toți știm cum sau pe-unde s-o implementăm mai cu căpățână. Că vrem să facem economie și să stopăm risipa, dar căutăm chestiile-astea și pe unde nu-i cazul. Că mâncăm prea mult deși știm că nu-i bine. Că știm că obezitatea doare, costă și-nfundă, dar tot nu ne putem abține de-a pofti și hali. Etc. etc. (De secete, inundații catastrofice, înfometări continentale, boli și decese în masă, generate de subnutriție, malnutriție și suprasaturație nemaivorbind.) Pt toate astea (ș.a.) încă nimeni nu descoperise o teorie, un sistem general, care să acopere sau măcar s-atingă-n inimă sursa, cheia, motorul, umbrela sau copertina tuturor gravelor și foarte gravelor aspecte. Între timp conceptul sau sistemul holistic tocmai sugerat a și fost aflat, formulat ca la carte, împins până-n ultimele concluzii și consecințe, gata de pus pe tapetul tăvii. Însă bine știți și că de la ideea-teorie până la practica-Practică, oricât ar fi ea de sclipitoare, „e-o cale-atât de lungă/ că mii de ani i-au trebuit luminii s-o ajungă”. Ori mai pe țărănește: „lung îi drumu Clujului/ da mai lung al dorului”. Totuși, iată că-n subiectul acestui articol nu secole sau decenii și lălăieli le-a luat dragilor de colegi americani ca s-o și pună pe masă, gata gătită, coaptă, caldă și aburindă, eficientă și salutară. S-a găsit remediul, plus tehnica necesară, iar acum vă și repet că am văzut totul cu ochii mei. Simplu ca apa udă respectiv de ploaie chioară, iată care-i treaba:

Omul mănâncă, noi toți mâncăm. De 3-4 ori pe zi la adulți, de 5-7 la copilași. Însă de-adevăratelea consumăm nici pe jumătate din ce și cât băgăm la ghiozdan, foarte multe crăpelnițe numite științific nutrimente (uneori chiar cele mai multe) nefiind luate-n seamă și asimilate de către organism, dejectându-se drept gunoi. Unul nedemn nici măcar de cuvântul grajd sau de ideea de fertilizator. Căci în acest sens, ideea bătrânească și aparent jegoasă a reciclării propriilor lesturi organice a făcut o deosebită plăcere doar unor minorități infinitezimale de anatomologi, fiziologi, biochimiști și medici legiști. (Parcă și unor alchimiști și frenologi, dar nu-s foarte sigur decât de vraci, călugări, șamani. Oricum, de incontinenți, psihotici, sadomasochiști, autoflagelanți penitenți și profanatori spurcofagi putem fi siguri.) Ceea ce explică și de ce autoimunizarea sau revitaminizarea prin sterilizare și reingerare bucală de materiale biologice proprii și personale este aplicată în foarte puține cazuri, de către doctori excentrici sau de către unele obscure secte religioase ori lipsite de-orice dumnezeu. Desigur, veți replica (dar asta numai după ce veți afla despre ce-i vorba), ideea reciclării biologiilor este la maximum de familiaritate și dezirabilitate printre coprofili/coprofagi. Dar nicidecum de-această categorie sau nișă socială și de practicile sale grețoase nu-ncape vorba. Aici ne referim, așa cum problema însăși se referă, la oamenii ultramajoritari, cei cu mintea-ntreagă și cu simțiri sănătoase, așadar privind problema alimentației și a economiei alimentare la nivelul majoritar (de nu chiar unanim) al speciei umane. Ei bine, în sens iatrogeno-medicinal universal valabil, savanții americani contemporani au simplificat problema, lansând și reverificând ipoteza, ulterior inventând și un aparat tehnologic.

Acesta din urmă nu efectuează nicio extracție din trup sau din mediul natural, ci pur și simplu împinge înapoi, din rect, colon și intestinul gros, toată materia inițial procesată natural și biodegradabil, pt a fi procesată încă cel puțin o dată, de nu chiar de două-trei ori. Concret, cu ajutorul unui garou fin (să nu-i zicem țărănește sau pompieristic furtun), materia ex-alimentară pe cale de evacuare (așadar încă neieșită ca să respire la aer), este invitată gentil și condusă inevitabil, prin presurizare pneumatică, înapoi, până unde trebuie. Rezultă că burta omului nu se mai golește obișnuit de rapid, senzația de foame își reduce reapariția la cel puțin jumătate de timpul zilei, hrana digerată fiind iarăși exploatată în contul și-n profitul organismului. În consecință rezultând și:

— că cele 2-3-4-5 mese pe zi pot fi de-acum scăzute la una maximum două (economisirea înseamnă câștig!);

— că obezitatea vă dispărea în proporție de peste 90% (calorii peste calorii, substanțe peste substanțe, enzime și bacterii peste enzime și bacterii, nu se vor mai produce excesiv);

— că producția se va descotorosi de obsesia supraproducției;

— că prețurile alimentelor se vor subția (economisirea înseamnă profit!!);

— că hrana nu va mai fi risipită (ci redistribuită global în chip judicios și util).

Ce-am văzut cu ochii mei este un aparat destul de redus ca volum față de complexitatea de care se face-n stare, dar care în timp va fi minimizat și ieftinit până acolo încât fiecare familie, fiecare cămin (poate bucătărie sau baie) vor putea fi dotate. Aparat care, într-o primă fază, să analizeze din scurt nivelul de glicemie, zaharuri, colesterol și transaminaze din sânge, să vadă ca-n remené ori ecografie nivelul de golire a stomacului și-a intenstinului subțire și lung, ca și gradul de încărcare a intestinului gros. Iar când omul știe toate astea și totodată simte că-n curând i-ar putea fi foame (faza 2), să-și inserteze singur Conversorul Alimentar cu care-i prevăzut aparatul, acesta efectuând fin atât evacuarea eventualelor gaze, cât și retrimiterea pneumatică a conținutului intestinal înapoi, cel puțin până-n preaharnicul și neobositul intestin subțirel, dacă nu eventual chiar până-n stomac.

Până la ora respectivă rateurile fuseseră foarte puține, în sensul că sub 0,05% din situații regurgitația intestinală s-a-ntâmplat să suie până-n esofagul din gât. Eroare minoră, pe care tehnicienii au promis s-o rezolve aproape instant. Chestie de volți sau amperi, căci minicurentul electric care precede operațiunea buimăcește mișcările peristaltice de moment, nu doar oprindu-le ci și lărgind ușor mațul, făcând ca tot traseul ventral să privească cu ochi buni revenirea bolului alimentar (după o vreme obișnuindu-se chiar a-l bineveni), procesul fiind în întregime comod, lipsit de orice durere sau senzație disconfortantă, ba chiar ușor plăcut. Familiarizarea individului cu autoprocedura nu ia mai mult de 2-3 zile, achiziționarea aparatului având inclusă din oficiu probono o consultație medicală directă, ba chiar și câteva sesiuni de testare fizică la concret.

Cum ziceam, inițiativa, invenția și realizarea americană m-a impresionat la culme, drept pt care m-am și pripit să vă anunț despre această veritabilă revoluție medicală, socială, alimentară și comportamentală pe care o va genera, sugerându-vă să faceți de pe-acum economie pt a vă putea achiziționa, imediat ce va fi lansat pe piață, aparatul numit… cum vor vrea deștepții ăia de americani dați în paște să-l numească atunci când va deveni cazul.