Dezrădăcinat

„Prost am schițat mizeria asta de roman”, spune naratorul lui Bogdan Perțache undeva, mai la final, în Visul Canadian (Polirom, 2023), „m-am împotmolit la jumătate! Ăl mai nătărău cititor al meu, chiar stresat de un zbor de noapte cu zgâlțîituri, își poate da seama cine-i asasinul încă de la primele pagini. Îmi trebuie o găselniță ca să leg la loc firele, dar mi-a secat mintea. Mă mai enervează și Ana-mea, care șade lângă mine într-un fotoliu, iar m-a bătut la cap să las crimele, detectivii și, măcar o dată, să scriu o poveste de dragoste”. Alcătuit din 53 de mici povestiri și subintitulat „roman puzzle”, volumul risipește aleatoriu, necronologic, fără coerența unui desen văzut dintr-o dată (eroul e absolvent de arte plastice), fragmente din destinul unui personaj care a visat mereu să plece din țară, departe, peste ocean. Pretenția „polițistă” e doar un joc autoironic, căci detectivul e însuși cititorul, care trebuie să pună la un loc piesele puzzle-ului, pentru a reconstitui clar tot parcursul pe care-l desfășoară fragmentele.

Născut și copilărit înaintea ultimului deceniu al comunismului autohton (a prins revolta de la Brașov, din 1987, când tatăl i-a fost arestat), protagonistul trece prin experiențe tipice unui tânăr care trăiește cu obsesia evadării din lagărul socialist, pe pragul dintre 1989, nu cu mult înainte, și 1990, nu cu mult după: exerciții de rezistență în apă rece și de înot pentru a trece Dunărea, ascunsul în camioane de marfă care traversează granițe europene și-n containere de pe transatlantice, cu provizii care să asigure supraviețuirea în clandestinitate, la bord, practicarea de meserii pasagere, în tranzitul către vreo stabilitate profesională convenabilă ca expat (vânzător, curier, instalator, îngrijitor de câini). Dar o mulțime de alte întâmplări din adolescență, studenție și prima tinerețe alcătuiesc, de fapt, substanța groasă a volumului: episoade cu miliția comunistă, participarea la Revoluție, secvențe din armata la TR, povești eșuate de iubire, partide ratate de sex, rupturi familiale, petreceri cu prieteni, boema specifică unui artist plastic freelancer – portretistica pe bani la mare, pictura de biserici, profesoratul la țară, perindarea prin galerii de artă și executarea de lucrări la comandă, tot felul de instantanee comice din existența de emigrant/imigrant (cele mai percutante sunt întâlnirile subite cu alți români răspândiți pe meleaguri străine). Până la așezarea definitivă peste ocean și la întemeierea unei familii „acolo”, eroul care pretinde că-i pe jumătate grec gustă mult timp pâinea amară a provizoratului, sub aura visului unei împliniri definitive. Exact așa îi răspunde șoferului jamaican al mașinii de gunoi („How you doin´, man?”), în timp ce se gândește că ar putea da lovitura cu o expoziție într-o mare galerie americană: „Livin´ the dream, brother! Living the dream.” Iar întrebarea fiicei sale deja înstrăinate de originile tatălui, într-o vizită acasă, în țară, după zeci de ani de absență (sunt rememorate din scaunul de șofer toate fostele repere spațiale cu relevanță afectivă), rămâne fără răspuns: „Daddy, why are we turning back?!

Temele „romanului puzzle” care e Visul canadian se înscriu deja într-un imaginar al dezrădăcinării, explorat cu succes și de alți autori contemporani (Radu Pavel Gheo, Augustin Cupșa, Cristina Chira). Unele crude, altele cu final total neașteptat, majoritatea gâlgâind de un haz nebun, cu un acut simț al dialogului și al povestirii-reportaj, fragmentele lui Bodan Perțache recomandă încă de la debut un prozator de calitate.

(text apărut în ultimul număr al revistei „Convorbiri literare”)

Un comentariu

  1. Bogdan Perțache says:

    Mulțumesc!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *