IMPORTANT: ACEST TEXT ESTE O METAFORĂ, NU E DESPRE POMPIERI! ORICE ASEMĂNARE CU PERSONAJE REALE E PUR NEÎNTÂMPLATOARE! LECTURĂ PLACUTĂ!
Eu cred, eu simt și văd în jur că noi, oamenii, avem tendința clară de a fi mereu salvatorii altora. Niciodată ai noștri. Dăm la nesfârșit sfaturi necerute, că doar vrem să îi ajutăm pe alții. Ne facem psihologi și coaches fără ca noi să fim vindecați înainte de toate. Intrăm în relații în care nu ascultăm ce și cine e celălalt, că noi știm mai bine cum ar trebui să fie. Și vrem să fie altfel, și facem tot ce putem și ce nu putem să fie altfel. Nouă ne arde curtea, dar ce contează? Focul la vecin e mai pălălaie! Și parcă găsești mai ușor apa pentru a-l stinge pe acela! Doar parcă!
DA, EU FORMULEZ “NOI”, DAR ÎMI ASUM CĂ ÎN PLURALUL ASTA LA PERSOANA ÎNTÂI E ÎNAINTE DE TOATE UN SINGULAR LA PERSONA ÎNTÂI. UN „EU”!
Da, știu, doamna profesoară de română ar fi mândră de cum jonglez eu cu pronumele. La gramatică mă mai pricep. La viață mai învăt.
Citește mai departe întreg articolul pe blogul autoarei, parfumdefemeie.ro