Tăcere

E ora 4:23
nu doarme nimeni
e-ntuneric.
Pe scările din piatră
urcă cu pas
domol
liniștea nopții
încălțată în pantofi de mucava.
E noapte adâncă.
E liniște deplină.
Nimeni nu îndrăznește
să scoată
nici măcar un cuvânt.
Ne-mpiedicăm
în pânze de păianjen
la marginea întunericului
până când
firele moi se rup
și se adună în gheme
zdrențuite.
Mă striga cineva?
Mă cheamă cineva?
Nu.
Nimeni nu îndrăznește
să scoată nici măcar o vorbă.
În liniștea nopții
e o tăcere deplină.
Tac și eu.
Mă tem să nu tulbur
liniștea
frunzelor de măslin
așezate cu mare grijă
pe raftul
supraetajat
din cel mai întunecat colț
al camerei mele.