Cercuri

Cât de frumoasă e câmpia
dragul meu !”
Zicea Vincent van Gogh.
Cât de întinsă e câmpia,
cât de nepăsător am devenit
la tot ce se înalță
(maiestuos ar spune unii)
în jurul
roții în care ne învârtim
cu toții
aș spune eu.
Ne învârtim în sensul
acelor de ceasornic
odată cu timpul
care trece prin noi.
Ne învârtim în cercuri
care nu au capăt,
care nu au un punct de sosire.
Ne-am uitat de unde am plecat
fără să știm că
nu ne vom opri niciodată
într-un punct anume.
Cât de întinsă e câmpia
dragii mei…
Cât de rotunde sunt toate
cele ce ne-nconjoară…
Cercuri
numai cercuri
ca niște ceasornice
al căror timp
trece prin noi.