1. Nu le puneți niciodată scriitorilor întrebări noi, că poate nu știu să vă răspundă la ele. Cele mai sigure sunt întrebările la care au dat deja răspunsul de foarte multe ori, în interviuri deja publicate. Internetul vă ajută să nu cădeți în ispita facilă a noutății, să alegeți numai întrebările des repetate.
2. Dacă totuși riscați o întrebare nouă, să fie una din viața privată, intimă, nu din literatură.
3. Nu citiți nici una din cărțile despre care întrebați. Altfel ce rost mai are întrebarea, nu? Doar nu vă luați un autointerviu!
4. Nu frecventați biblioteca (nici măcar pe cea personală, dacă o aveți). Vă ia o grămadă de timp, iar dumneavoastră sunteți un jurnalist ocupat – și nu cu cititul.
5. Mare, mare atenție la titlu: nu cumva să-l reprezinte pe autor! Cu cât îl falsificați mai mult pe autor prin titlu, cu atât e mai bine! Sunteți creativ/ă. Dacă scriitorul vă sugerează alt titlu, spuneți că șefii au hotărât deja și nu mai e nimic de făcut.
6. Pentru prezentare folosiți doar wikipedia. Ce contează că autorul s-a distanțat în repetate rânduri de unele lucruri de acolo, nu aveți dumneavoastră timp să vedeți de partea cui e dreptatea.
7. În șapou menționați neapărat vârsta scriitorului, mai ales dacă e vorba de o femeie. Dacă are peste 35 de ani (mezzo del cammin) îi veți face de la început o bucurie.
8. Cât mai multe remarci personale stânjenitoare! Doar nu suntem în Alice în Țara Minunilor, când până și copiii cunoșteau regula: You should learn not to make personal remarks, Alice said with some severity; it’s very rude. În jurnalism lucrurile stau pe dos. Iar dacă nu știți asemenea detalii, le puteți oricând inventa.
9. Nu uitați să folosiți în șapou o combinație de limbă de lemn, clișee și cuvinte cât mai „literare” (preferabil sadoveniene).
10. Cereți-i intervievatului să vă răspundă în maximum trei zile, chiar dacă știți că veți publica interviul peste trei luni. Doar se știe că scriitorul e la dispoziția jurnalistului. Să zică mersi că l-ați băgați în seamă!
11. Încălcați tot ce v-a rugat intervievatul să nu faceți. După ce s-a publicat interviul n-are ce să mai zică.
12. Citiți răspunsurile în diagonală. La urma urmei, răspunderea dumneavoastră e pentru întrebări, iar acestea, cum spuneam, sunt deja verificate în alte interviuri.
13. Fără feedback! Este o regulă esențială. La ce să mai investiți timp și osteneală în mulțumiri și impresii, dacă v-ați făcut treaba?
N.B. Dedic aceste reguli doar pseudojurnaliștilor. Din fericire există și jurnaliști adevărați, cu care îți face plăcere să stai de vorbă. Am avut, astfel, doar discuții consistente și stimulatoare cu Anca Mateescu, Mihaela Dedeoglu, Melania Cincea, Mirela Nagâț, Cristian Pătrășconiu, Simona Preda, Marian Voicu, Iulia Alexa, Cătălin Ștefănescu și alții (i-am menționat doar pe interlocurorii recenți). Foarte frumoase întrebări mi-au pus elevii și, de foarte curând, câțiva colegi scriitori.
Foarte interesant, multumesc pentru informatie!