MUSICA PURITAS DOMINICA (Finem lauda)

le spune pe un ton savant în latină Don Alfonso celor doi tăntălăi din Cosi fan tutte, care își laudă „Penelopele” entuziasmate de matrimonio presto,  pentru ca apoi să le scoată la mezat corectitudinea pentru cento zecchini; adică finalul să-l lauzi, mai exact ce va fi la și după nuntă. O serie de exemple din marea operă pun la îndoială nunta ca prilej de veselie și împlinire; sau, în orice caz, ca final fericit al legăturii neoficiale  și început benefic al matrimoniului,  dacă se ajunge la el. Marșul nupțial  din Lohengrin, pe cât de suav, clasic deja, nu anunță cu nimic finalul dezastruos provocat de limbuta mireasă. În Le nozze di Figaro, nunțile, pentru că sunt două,  Ecco la marcia,  stau sub semnul intrigii senioriale, a obsesiei hormonale a celui opulent, dar totul se termină cu bine, deci un final lăudabil.  În Don Giovanni puterea seducătorului dă peste cap o nuntă, astfel încât în foarte scurt timp se ajunge la liricul îndemn  La ci darem la mano, evident însă nu între miri ci între foarte proaspăta mireasă și irezistibilul Giovanni. În fine un exemplu foarte trist în Roméo et Juliette a lui Gounod unde, inevitabil respectând libretul de sorginte shakespeariană, căsătoria tinerilor are loc în secret cu deznodământul cunoscut de sute de ani. Nu întâmplător un spectacol salzburghez a stat sub deviza „Puternică precum iubirea e doar moartea”. Chiar dacă  Dieu vous garde, El e sus, iar ei pe pământ. Se pare că anumite lucruri precum nunta, e bine să nu fie ținute secrete, căci sunt sortite morții. Și apoi definitoriu  rămâne  finalul, adică finem lauda, atunci când ai motiv. Menționez că duetul mozartian îl propun în mai multe variante, fără o preferință anume. Parcă totuși Hvorostovski rămâne și vocal cel mai seducător, dar remarcabil e și Rodney Gilfri cu Liliana Nikiteanu. Rămâne desigur la latitudinea fiecăruia să laude finalul preferat. 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *