1.Virgil Ierunca a fost una dintre marile voci ale exilului românesc. s-a născut la 16 august 1920 la Lădeşti (Vâlcea). A făcut studii liceale la Râmnicu-Vâlcea şi la Liceul „Spiru Haret” din Bucureşti. Obţine licenţa în litere şi filozofie la Universitatea din Bucureşti. Paralel cu studiile universitare, este redactor la ziarul Timpul (sub direcţia lui Mircea Grigorescu) şi unul din întemeietorii revistei Albatros, suprimată de regimul antonescian. Împreună cu Ion Caraion, a editat apoi revista Agora (editată în mai multe limbi), suprimată şi ea de cenzura comunistă, în 1947. A colaborat la Revista Fundaţiilor Regale, Vremea, Fapta, Viaţa românească, Universul literar, Kalende etc. În decembrie 1946 părăseşte România, obţinând o bursă a guvernului francez. Se stabileşte definitiv în Franţa, unde desfăşoară o bogată şi rodnică activitate culturală. Între anii 1952 şi 1975, este redactor cultural în cadrul emisiunilor pentru străinătate ale radiodifuziunii franceze („Cronica ideilor”) şi redactor politic al emisiunii în limba română. Din 1975, este cercetator la Centrul Naţional de Cercetare Ştiinţifică (C.N.R.S.), secţia filozofie, şi colaborator al postului de radio Europa Liberă. În exil, sub egida lui Mircea Eliade, redactează prima revistă românească de literatură,Luceafărul. Ea este urmată de alte publicaţii: Caiete de dor, România muncitoare, Limite, Ethos. Colaborează activ şi la alte ziare şi reviste româneşti din exil. Scrie articole despre cultura românească în diferite dicţionare şi enciclopedii din Franţa şi Germania, dintre care menţionăm: „Literatura română”, în Encyclopedie de la Pléiade (Gallimard, Paris, 1957; ed. a II-a, 1968); „Literatura română”, în Histoire générale des littératures (Quillet, Paris, 1961); „Scriitori români”, în Dictionnaire des littératures (Presses Universitaires de France, Paris, 1968); „Literatura română”, în Lexicon der Weltliteratur im 20 Jahrhundert (Freiburg, Basel, Wien, 1961); „Scriitori şi pictori români”, în Dictionnaire du surréalisme et ses environs (Office du Livre, Fribourg, 1982).
2. Virgil Ierunca: “România nu are nevoie de genii, ci de caractere”.
3. În 1942, revista sa, “Albatros”, este suspendată pentru “tendinţe democatice”. Cînd a părăsit România, a făcut-o graţie unei burse “Arthur Koetsler”. A fost şoţul Monicăi Lovinescu. Li s-a spus “monicii” sau “iernuncii”. În curtea casei sale, editorul în limba română al scrierilor lui Virgil Ierunca (ca şi al cărţilor Monicăi Lovinescu), Gabriel Liiceanu are doi copaci pe care i-a numit “Virgil” şi “Monica”.
4. A fost şi un mare meloman – avea acasă o colecţie impresionantă de discuri, cu mii de exemplare. Virgil Ierunca despre muzică, în 1950: „Sarbatoarea unei reintilniri: merg la Theatre des Champs-Elysees sa-l ascult pe Enescu in Bach. Dirijeaza orchestra Lamoureux. George Enescu, mai apus in virsta, creste in profunzime si te duce cu gindul la vrajitori sau genii. Seara de inalta impacare cu mine, cu lumea, cu tot ceea ce mai poate dura. Inca o data constat ca toate drumurile ce pot duce spre Dumnezeu trec prin Bach”. Fiica lui Eugen Ionescu, Marie – France Ionesco, avea să spună: “Am descoperit muzica gratie melomanului Virgil Ierunca, in nenumaratele serate petrecute la Monica si Virgil. Impreuna cu parintii mei faceam, de obicei, Craciunul impreuna: Virgil avea un umor aparte, mai rece. Era fermecator”
5. O emisiune cu Virgil Ierunca, “Povestea vorbei” – http://www.trilulilu.ro/muzica-acustica/virgil-ierunca-povestea-vorbei. Iar aici poate fi ascultată o scurtă înregistrare cu vocea lui Virgil Ierunca:
6.În limba română, după 1989, cărţile lui Virgil Ierunca au fost publicate de editura Humanitas. Seria de autor Virgil Ierunca include titluri precum “Fenomenul Piteşti”, “Româneşte”, “Poeme din exil”, “Trecut-au anii”, “Dimpotrivă”, “Semnul mirării”, “Subiect şi predicat”. Descrierea acestor titluri, precum şi scurte fragmente din aceste cărţi pot fi consultate la această adresă – http://www.humanitas.ro/virgil-ierunca
7. “Antologia ruşinii” este titlul unei rubrici pe care Virgil Iernunca a ţinut-o în mai multe publicaţii din exil şi în care erau antologate texte laudative adresate conducerii comuniste a României, cu precădere Elenei Ceauşescu şi lui Nicolae Ceauşsescu. “Ea (Antologia rușinii – n.n.) va înregistra – cu cel mai mare dezgust – acele texte care vor ieși din comun prin stupiditatea , servilitatea și neobrăzarea lor. Ca într-un fel de oglindă a degradării vor figura aici cei care și-au pierdut nu numai conștiința, ci și măsura. Măsura supușeniei lor fată de regimul care a răpit României libertatea de a fi. De textele acestea, dar nu numai de ele, va trebui să ne amintim bine atunci când vom incheia socotelile cu cei care azi întrec măsura propriei lor prostituții spirituale.” – spunea Virgul Ierunca. Relativ recent, aceste texte au apărut, grupate într-o carte, la aceeaşi editură Humanitas – http://www.humanitas.ro/humanitas/antologia-rusinii-dupa-virgil-ierunca
8. Horia-Roman Patapievici: “A fost un gentlman al eticii” & „Mostenirea pe care o lasa Virgil Ierunca este lucrul intregii lui vieti in Occident. El a incercat sa faca impreuna cu Monica Lovinescu, prin intermediul postului de radio Europa Libera, un lucru care, in Romania, a fost distrus prin enorma ilegalitate a regimului comunist: institutia invizibila, pentru ca nu are ziduri, legislatie, dar care tine societatea laolalta, institutia moralitatii publice”
9. Două însemnări din “Jurnalul” Monicăi Lovinescu în care aceasta notează cum îl sărbătorea pe soţul său: “15 august: Ziua lui V. Vreau sa-l sarbatoresc cu versiunile mele preferate din „Gloria” lui Vivaldi si din „Magnificatul” lui Monteverdi. Si-mi dau seama ca, inregistrate pe disc negru (asa sunt numite in Franta, in Romania nu stiu cum sunt numite), ele n-au fost reluate pe compact. Am ascultat un „Magnificat” dirijat de Harnoncourt – somitate in materie – care – spre hazul lui V. – ma oripileaza si-l silesc pe sarbatorit sa se oboseasca scotocind prin discoteca spre a-mi satisface capriciile muzicale. 16 august Aniversarea lui V.: nu e sigur cand a venit pe lume, in 15 sau in 16 august. Prefera 16, deoarece e ziua de nastere a lui Napoleon si poate pretinde ca i-a mostenit numai Waterloo-urile.”
10. Poem de Virgil Ierunca:
DECALOG:
Plec urechea peste şoaptele morţilor
la cumpăna ispitelor tari
Plec urechea peste şoaptele morţilor.
Ţarina legea aprinde.
Din cenuşa legii
Grija minunii
Amintirea apelor
Răsăritul ochiului
Chinul şarpelui
Semnul aşteptat
Paharul sorbit.
Vă veţi întoarce
Vă veţi întoarce
La ospăţul sângelui negru
Sub cerul coborât de pe cruce.
Veţi săvârşi şi sfârşi
Şi legea aprinsă aprinsă
Vă va izbăvi de poruncă
Păcatele voastre vor învia învierea
Vor lua povara pământului de pe umerii morţilor.
Iartă-le lor că ştiu ce vor face!
Plec urechea peste şoaptele morţilor
La cumpăna ispitelor tari
Plec urechea peste şoaptele morţilor.
In curtea casei sale, Gabriel Liiceanu a intentionat sa planteze doi copaci in amintirea prietenilor sai Monica Lovinescu si Virgil Ierunca, insa a sadit unul singur, din care au iesit doua tulpini. Redau mai jos fragmentul scris de G. Liiceanu atat de frumos si de emotionant in Casele vietilor noastre, la pagina 148:
„Dupa moartea Monicai, mi-am promis ca, atunci cand casa va fi gata, voi sadi in mica gradina din spate, in amintirea celor mai frumosi prieteni ai vietii mele, ai parizienilor Philemon si Baucis, doi mesteceni. (…) De fapt am sadit un singur mesteacan, caci pentru al doilea nu mai era loc. Am fost destul de incurcat: cum sa botez copacul odata crescut? Monica? Sau Virgil? Mi-am zis ca cei doi vor fi, ca in marile dogme ale iubirii, „doi in unu” si ca mesteacanul se va numi „Monica-Virgil”.
In primavara urmatoare s-a petrecut insa din nou un miracol: din puietul de mesteacan sadit cu un an in urma au iesit doua tulpini. Doua tulpini viguroase, una mai groasa, Virgil, cealalta, zvelta si feminina, Monica. Sunt, ca in povestea lui Ovidiu, doi arbori con-crescuti. Punctul in care se intalnesc, imbratisarea lor, se ascunde in pamant, lasand gandul sa ajunga la ultima si cea mai misterioasa dintre locuiri.”