Stigmatul măștii sau Ciocnirea cinismelor

La nici 24 de ore după ce am redactat materialul despre măști și personaje, am avut neplăcuta ocazie să constat personal și pe viu deci, că masca obligatorie a primit în gândirea bolnavă a unora o semnificație amintind de un anumit tip de identificare, națională însă,  nu după etate, din timpul celui de al doilea război mondial; nu era mască ci un semn pe braț sau pe haină, care însă nu te apăra; te identifica spre a merge la moarte sigură.  Aș fi dorit  ca rândurile secvente să fie mai curând o proză, eventual chiar în manieră molierescă, adică fără să-mi dau seama de ea; dar nu e așa.

Respectând orele (ce frumos film…) permise celor decretați vulnerabili prin vârstă, am mers în piața de verdețuri și fructe; mascat și înmănușat; m-am oprit la un cultivator  (așa s-a prezentat) de căpșune, admirându-i marfa la un preț desigur deloc mediatic, deci accesibil; în stânga mea, dar nicidecum la doi metri și cu zâmbet juvenil, deci nemascată, o tânără pereche  cerceta marfa; tânăra părea cam înțepată și în timp ce pipăia fructele i s-a adresat consortului: „mă… tu vezi câți sunt cu mască? Înseamnă că ăștia toți sunt bătrâni… ce dracu facem cu atâția???” Mi-am întors privirea către vorbitoarea care însă mi-o luase înainte și i-am spus: „Eu am 66 de ani, aveți vreo problemă? Mi-ați plătit ceva?” Ușor mirată și rămasă cu o pară în mână, nu a reușit să-mi răspundă  pentru că am continuat eu: „Să știți că dacă vă deranjează bătrânii atât de mult, există o soluție simplă!”

Înviorată, persoana de sex feminin m-a întrebat „Care? Spuneți-mi și mie, să știu???”

„Să muriți de tineri!”.

De data aceasta consortul și-a amintit de statutul de mascul alfa și mi-a replicat: „Domʹle , cum vorbiți cu nevastă mea? Uită, mă, că noi vrem să nu murim niciodată!!!

„Altă prostie…  – am replicat – ( după care mi-a răbufnit gena profesorală) scrie într-un roman bun că numai cine nu s-a născut nu moare și o zice popa la un parastas!”, după care mi-am luat căpșunele  și am plecat.

Regretabil. Oricum, mai bine la noi, decât în Suedia…

 

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *