Desigur,

 dacă zădărnicirea – după cum arătam – e un termen ales aiurea în româna secolului XXI, întorcându-ne în veacul XIX, nu înseamnă că opțiunea pentru un cuvânt de origine latină  indică implicit o remarcabilă inteligență verbală. Ceea ce știm în continuare e că nu vom scăpa prea curând de distanțarea socială. În și de fapt nu vom scăpa de ea niciodată pentru simplul motiv că e conaturală societății omenești, face parte din structura ei. Distanțarea individuală ar fi fost probabil mai potrivită; și iată de ce? Însăși sintagma invocată ca modalitate de „zădărnicire a răspândirii noului corona virus” nu are nimic spațial în afară de verbul de bază din latină stare, în  timp ce deja compusul său distare începe să se abstractizeze dând substantivul distantia care însă nu are nimic cu ocolirea semenilor din motive virale sau bacteriene, ci cu deosebirea; astfel Cicero scrie despre distantia morum, adică deosebirea, sau dacă vrem, distanțarea prin moravuri, realitate care nu poate fi nici decretată, nici ridicată la un moment dat. Ne apropiem mai pronunțat de ceea ce înseamnă distanțarea socială dacă luăm în seamă distantia opum adică distanțarea prin averi care, la fel ca în cazul moravurilor, nu poate fi anulată nici cu DNA pentru că e în ADN-ul social. 

Ajunși la social, constatăm că distanțarea socială, în accepțiunea luptei antivirale, nu prea are înțeles; dimpotrivă.  Dacă trecem peste înțelesurile lui socialis de conjugal, nupțial  (Doamne, ferește, ar însemna divorț), ajungem la al aliaților; dar și la societas asociere, asociație comercială și mai ales alianță politică. Să nu uităm însă că într-adevăr, ne-o scrie Tacitus, există și perfidia socialis perfidia aliaților dar asta e treaba politicienilor; și nu numai, uneori. Aici poate  apărea distanțarea ignorându-se  ceea ce numeau romanii „comunitatea intereselor”.

În fine, menționez și forma  impersonală a compusului de la care am pornit, distat  e o distanță între, cu înțelesul de e o deosebire, căci spune Horatius „e o deosebire dacă iei ceva sau smulgi” (adică furi).

E suficient de limpede deci că oricât tânjim după ridicarea distanțării sociale, nici un decret, ordonanță sau lege nu o va putea înlătura în înțelesurile ei evidente până la urmă. Putem deci liniștiți să ne ocolim semenii, mascați sau demascați, printr-o vigilentă distanțare individuală, socială însă nicidecum căci moravurile diferă, iar averile cu atât mai mult; scria odinioară cineva că spiritul tragediei clasice va dispărea odată cu ultimul om: atunci vă dispărea probabil și distanțarea socială căci, să nu uităm, quod licet Iovi, non licet bovi, Ce e permis lui Iuppiter, nu-i e permis boului (adică entității sacrificate Lui).

Pentru cei care totuși speră în ridicarea  distanțării sociale (la cer), să-l parafrazăm pe Lăpușneanu: „vorbele-s amăgitoare”. Ca fumul de țigară…

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *