În geografia spirituală a poetei Ana Blandiana, Oradea ocupă un loc privilegiat. Nu întâmplător, în recentul turneu de lansare a unei serii de volume reprezentative – Integrala poemelor din propria-i creație, Poeme de Corneliu Coposu și O călătorie spre marea interioară de Romulus Rusan –, scriitoarea a evadat pentru câteva ore din cadrul oficial al manifestărilor publice pentru o întâlnire de suflet cu elevii de la Colegiul Național ,,Mihai Eminescu” din localitate. Timpul petrecut împreună s-a situat pe delicate coordonate afective, fiindcă Ana Blandiana se consideră elevă a acestui liceu din fostul oraș al copilăriei și adolescenței sale. Iar dacă cercetăm atent Integrala poemelor, descoperim că prima poezie, datând din anul debutului editorial, 1964, se intitulează Copilărie, ceea ce spune multe despre un spațiu al oglindirii interioare, fie el real sau imaginar, din care izvorăște nostalgia vârstei tuturor mirărilor și a fericirii neîngrădite. Pentru copiii și adolescenții prezenți, acesta a constituit un nou moment special din seria Întâlnirilor esențiale, inițiate cu trei ani în urmă din dorința de a cunoaște îndeaproape valori autentice ale culturii românești și universale.
Dialogul s-a înfiripat din confesiunile Anei Blandiana despre scris și lectură, despre poezie și miraculoasa alchimie prin care aceasta pătrunde în lume, despre felul cum prind viață cuvintele, cum se întâlnesc în idei și cum comunică între ele în creuzetul imaginar al sensibilității creatoare. A dezvăluit că se teme de manuale, de ideea de a-i fi inclusă opera în manuale și a fi citită din obligație, și nu din plăcere, pentru că marea dorință a unui scriitor este aceea de a-și vedea textele receptate în deplina lor vitalitate, dincolo de rigori și limitări de orice fel. Fericirea pe care omul o trăiește citind e maxima voluptate pe care o poate experimenta. La întrebarea liceenilor privitoare la o carte pe care le-ar recomanda-o, Ana Blandiana a ales volumul de Teatru al lui Camil Petrescu, o alegere revelatoare dacă ținem seama că, în actualele programe școlare pentru ciclul liceal, teatrul este pe nedrept lăsat în conul de umbră al unei vagi receptări. Celor mai mici le-a recomandat cu căldură să citească romanele lui Alexandre Dumas și ale lui Jules Verne, cărți care vor continua să modeleze imaginația și gândirea spiritului tânăr, indiferent de epoca în care vor fi lecturate.
Cele două dimensiuni ale admirabilei opere a Anei Blandiana, cea literară și cea dedicată păstrării memoriei prin realizarea, alături de Romulus Rusan, a Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet, au fost nuanțate de directoarea colegiului, prof. dr. Livia Muntean, care observa, pe bună dreptate, că ,,memoria nu este un drum spre trecut, ci unul spre viitor, că, pentru a avansa prevenind accidentele, trebuie să privești în permanență în oglinda retrovizoare a memoriei.” În siajul acestor idei s-au înscris și cuvintele adresate de Ion-Andrei Gherasim, președintele Fundației Corneliu Coposu, prezent la această întâlnire pentru a evoca personalitatea Seniorului, rezistența demnă și sacrificiul acestuia din anii prigoanei comuniste, în numele unor înalte principii umane, dar și pentru a pleda pentru o implicare cât mai activă a tinerilor în efortul de explorare a trecutului recent, îndeosebi a memoriei traumatice, sedimentate în anii totalitarismului.
Se poate ca unele întrebări nerostite să-și fi aflat deja răspunsul prin intervențiile celor doi invitați. Păstrând firul, Ana Blandiana a arătat cât de mult a însemnat poezia pentru foștii deținuți politici în terifiantul univers al temnițelor și lagărelor comuniste. A amintit de recentul volum de Poeme create de Corneliu Coposu în dureroasa singurătate carcerală, în absența oricăror ustensile de scris, și a descris cu empatie condiția poeziei în situații-limită, metamorfozată într-o veritabilă cale de salvare, ori într-o lumină descinsă în bezna unui timp de criză ce părea că nu mai oferă nicio soluție izbăvitoare. Ana Blandiana a adăugat că, la rândul său, a resimțit direct efectele cenzurii și ale interdicțiilor de publicare înainte de 1989, mecanisme care, din păcate, se manifestă și astăzi în statele aflate sub regimuri totalitare. Alte întrebări din rândul publicului au vizat tocmai felul cum a reușit să depășească obstacolele cu care s-a confruntat în acea perioadă.
O binevenită legătură între generații a fost adusă la lumină printr-un luminos portret colectiv al poeților din anii ’60, afirmați în literatură ca o explozie lirică, un fenomen solar și revigorant după obsedantele și brutalele experimente ideologice ale proletcultismului și realismului-socialist. Privind lucrurile din interiorul generației în miezul căreia a debutat, Ana Blandiana a evocat savuroase portrete de scriitori, îndeosebi al lui Nichita Stănescu, pulsul epocii, dorința de racordare la valorile modernismului interbelic și, mai ales, bucuria descoperirii în poezie a ceea ce a denumit, printr-o superbă metaforă, drept un ,,rezervor de libertate”. Spre deosebire de ei, generația de mai târziu, a anilor ’80, nu avea să se mai bucure de atâtea breșe de libertate creatoare, din pricina înăspririi controlului politic și ideologic.
La finalul întâlnirii, înconjurată de adolescenți și de mulți, mulți motănei Arpagic, desenați sau pictați la propriu de prichindeii clasei a V-a, Ana Blandiana și-a mai dăruit o porție de timp în mijlocul acestei miraculoase vârste, copilăria.
