Poemul săptămânii: Patrel Berceanu

Patrel Berceanu (1951-2006) s-a născut în Băilești, unde a terminat liceul, după care a urmat cursurile Școlii tehnice de Telecomunicații din București (încheiate în 1974). În 1980 a obținut licența la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică (secția Teatrologie-Filmologie). Membru al cenaclurilor „Amfiteatru” (în timpul studenției bucureștene) și „Ramuri”, a debutat în volum cu Sentimentul baricadei (1976), carte urmată de Poeme în mărime naturală (1983), Întâmplarea cea mare (1984), Lacrimi civile (1991), Planetă de poet (antologie, 2003) și recenta șase feluri de frică, șapte feluri de curaj (antologie, 2019), editată la Craiova cu ocazia primei ediții a unui festival de poezie ce îi poartă numele.

Între 1990 și 2006 a fost secretar literar al Teatrului Național din Craiova, director al Teatrului pentru Copii și Tineret „Colibri” (1997-2006) și cadru universitar asociat la Departamentul de Teatru al Universității din Craiova (1998-2005). Împreună cu soția sa, Doina Pologea, a semnat volumul Noi povestiri după piesele lui Shakespeare (1992). I-au mai apărut postum Teatrul în dialog cu veacul (2006) și o carte pentru copii, Puricele cosmonaut (2006).

Cuprinzând o selecție de texte condensată și cu numeroase note (care puteau lipsi ori puteau să-și găsească o altă organizare în arhitectura cărții), șase feluri de frică, șapte feluri de curaj (Aius, 2019) propune redescoperirea unui poet din „rasa etică înnăscută, deja pe cale de dispariție” (Nicolae Coande), „mereu în alertă, (…) cu nervii electrizați și limba ascuțită” (Al. Cistelecan), în cazul căruia accentul cade pe eticism și frondă mai degrabă decât pe ipostaza unui adept al stilului sentențios și emfatic la mare preț în perioada când Berceanu își făcea debutul.

Astfel încât, contras acum într-o ipostază cu reflexe insurgente și sarcastice, poetul Lacrimilor civile pare mai înrudit decât cu congenerii săi craioveni cu Ion Monoran (1953-1993) (care este însă mai vulcanic și mai locvace) și, întrucâtva, cu Augustin Pop (1952-1998) cel din Apropierea și Telejurnalul de la Cluj: aceeași intransigență morală, aceeași rigoare a vitalității disperate (pe care o clama Pasolini), într-un discurs străbătut spre final de deziluzie (nu însă și de blazare), lucru vizibil îndeosebi în ciclul inedit Cer secund din cuprinsul antologiei Planetă de poet. Reluând destule poeme cenzurate sau care nu au putut apărea în comunism („Măria-sa puiul de frig”, spre exemplu, este un poem de finețea și intensitatea vulnerată a unor texte din aceeași perioadă ale Marianei Marin), șase feluri de frică, șapte feluri de curaj este o carte ce verifică actualitatea unui autor neconcesiv, lucid și consecvent cu sine, a unui mărturisitor cu pronunțate accente sociale și politice („puteți să ne ziceți popor de mămăligă / puteți să ne ziceți cum doriți / dar spuneți măcar bogdaproste / când duceți dumicatul de sânge / la gură” – „Dragi guvernanți”).

Compatrioți

inspectori neobosiți ai dușumelei
gândacii de bucătărie
mai inteligenți decât toate
institutele de cercetare
șobolanii de curte
muște pline de hărnicie
tocătură fină sub roțile
automobilelor – câinii noștri
cei de toate zilele
pisici
țânțari
porci mustind de sânge
pe trotuarul din fața
blocului
compatrioți
cum să nu

din Planetă de poet (2003)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *