„Carii îmbrățișate” (sau, mai exact, „carii sărutându-se”), așa mi-a spus dentistul că se numesc cele pe care mi le-a găsit privind radiografia. În Canada, cu ocazia curățăriidinților, numită higiena dentară, în care ți se eliberează tone de piatră nereciclabilă, dentistul te „agață” și cu niște radiografii „la întâmplare”, poate mai iese ceva de lucru pentru dentist! Și, cum întotdeauna „s-a întâmplat” să-mi găsească ceva de reparat, în ultimi ani am refuzat aceste radiografii. Dar săptămâna trecută, într-un moment de slăbiciune, am acceptat radiografia.
Iată niște „Kissing cavities”, îmi spune dentistul și-mi explică faptul că acesta e numele lor când două masele alăturate au pe lateral două carii care se ating. Gândul m-a dus imediat la sculptura „Sărutul” a lui Brâncuși!
Ca să-mi explice fenomenul, dentistul l-a comparat cu o avarie între doi pereți foarte apropiați ai unei case, pe care n-ai cum s-o repari decât dacă perforezi acoperișul ca să ajungi la ele. Am pălit:
„Vreți să spuneți că trebuie să-mi faceți o gaură în cap”?
„Nu”, a zis asistenta când m-a văzut leșinată de groază, „domnu’ doctor e profesionist, are metodele lui”.
Acasă am căutat pe Google „kissing cavities”. Erau sute de informații privind cariile care se iau sau nu prin sărut, depre cele care apar la dinții din față ai tinerilor care se sărută prea mult, dar n-am găsit „cariile îmbrățișate” de care-mi vorbise dentistul.
Peste două zile eram pe același scaun, pentru plomba uneia din carii. În Canada, informarea pacientului e esențială: doctorii se tem de reclamații în justiție, cu pierderi de sume uriașe de bani în avantajul clienților. Ascult deci informarea dentistului despre complexitatea operației la care mă va supune. Fiind vorba de o măsea de minte din partea de sus, mi se aduce la conștința că poziția lui (a dentistului) va fi cam incomodă și că deci mă va durea (n-am reușit să înțeleg legătura dintre poziția lui și durerea mea). Și, după ce mi-a ținut un lung discurs despre suferința pe care o voi îndura, mi-a făcut injecția cu anestezic. Au trecut cinci minute și, când să atingă dintele, mi-a spus cu o voce veselă, că măseaua se mișcă și că n-o mai plombează. Era atât de încântat, de parcă ar fi scăpat el de marea povară, nu eu, cum mă amenințase.
„Bravo”, zic. „Pot pleca?”
„A, nuuuu! V-o scot!”
„Ce scoateți?”
„Cum ce? Măseaua de minte. Se mișcă!”
„Păi anestezia degeaba mi-ați făcut-o, simt totul!
„Simțiți pentru că limba nu e amorțită, dar pentru extracție vă mai administrez o doză de anestezic”.
Lunchul la care fusesem invitată a doua zi s-a dus pe apa sâmbetei, m-am gândit eu în timp ce el îmi făcea o injecție cu un ac îndoit. Foarte curând, s-a înțepenit și limba și tot maxilarul.
„Stați, zice, trebuie să văd cum arată rădăcina”. Și, către soră: „Fă-i te rog o radiografie numai dintelui ăstuia”.
În epoca modernă nu mai e ca înainte, când numai filmulețul era introdus în gură. Azi se folosește un mecanism voluminos care ține filmul și care trebuie introdus cât mai adânc. Am deschis gura cât mi-a permis maxilarul meu inert, am așteptat zece minute pentru developare și sora a venit, ȋnsfârșit, cu radiografia:
„Domnu’ doctor, atât am putut face”.
„Păi nu văd nimica, n-ai mers destul de adânc cu filmul. Hai să vedem dacă n-avem radiografia în arhive, dacă nu, îi facem alta!”
Au căutat, au găsit una veche și el s-a aplecat peste mine, din spate, spunând că va fi mult mai ușor decât plomba. A umblat cu niște scule în gura mea și la un moment dat a spus:
„Gata, uite-o! Ați avut mare noroc, e mică”.
Și mi-o arată, punând degetul pe una din cele două „carii îmbrățișate”. Într-adevăr, am văzut că, pe lateral, măseaua avea o găurică.
„Mă pot duce mâine la lunch?” am boloborosit cu bandajul în gură.
„Nici gând! Stați acasă și beți lichide, dar nu cumva să folosițipaiul! Peste două luni veniți să vă plombez caria cealaltă, acum e mult mai simplu!”
Și așa am rămas numai cu o carie, cea căreia „perechea îmbrățișată” i-a fost răpită. Săraca de ea, cât de singură e acuma!
Desene de Adelaida Mateescu
