Nesupunea civică mai aproape sau mai departe de Marea Neagră

Contractul meu cu Armenia a fost facilitat de o mobilitate finanțată prin proiectul „Knowledge Exchange and Academic Cultures in the Humanities: Europe and the Black Sea Region, late 18th-21st Centuries” (https://blacksearegion.eu/), iar terenul  meu antropologic fusese pregătit de mișcările de protest din România ultimilor doi ani. Astfel, întâlnirea cu Armenia mi-a permis observarea la cald a unei societăți, diferite în multe puncte de aceea de acasă și care tocmai își încheiase protestele împotriva fostului președinte devenit premier. Înrudite în cadrul tematic al proiectului, dar, mai ales, înrudite în trecutul postbelic prin traseul sovietic, fie direct, prin înglobarea statală în fosta URSS, fie indirect, numai prin includerea în sfera de influență a acesteia, Armenia și România mai sunt caracterizate de o trăsătură comună: disponibilitatea de a acționa atunci când sistemul politic este perceput ca deviind de la dorințele și așteptările cetățenilor. Fără îndoială că și pe acest palier diferențele sunt ușor de observat, însă și punctele de convergență sunt, de asemenea, semnificative.

Comparația înlesnită între cele două culturi în contextele de nesupunere civică recente nu are drept scop căutarea acelor elemente transferate in arealul geografic semnalat, ci identificarea acelora care dau coloratura locală a fiecărei mișcări de protest in parte. Iar în cultura protestului, un astfel de element este recursul la evenimentele din istoria națională.

Armenia este o țară care își valorizează trecutul: de la mănăstirile de secol X incluse în patrimoniul mondial, la Memorialul Genocidului Armean sau memoria vie a victimelor conflictului miliar din Nagorno Karabakh, de la fondatorii statului armean la inventatorul alfabetului specific, Meshrop Mashtots.

Într-o asemenea strategie de construcție identitară nu pare deosebită instrumentarea acestui trecut în discursul conflictului politic. Istoria recentă a devenit un arsenal deopotrivă în discursul puterii, dar și în acela al masei de opoziție. În zilele de debut a protestelor, Serj Sargsyan, fostul președinte și premier demisionar al Armeniei, utiliza evenimentul istoric recent drept armă de descurajare, amintind de cele zece persoane care au decedat ca urmare confruntării dintre protestatari și forțele de represiune în timpul protestelor din 2008. Răspunsul mulțimii, pe de altă parte, tot prin recurs la un eveniment de istorie recentă este ceea ce face înfruntarea verbală memorabilă. De data aceasta însă, evenimentul nu este de istorie națională, ci de istorie recentă a finalului de dictaturi comuniste. Strada i-a reamintit, poate profetic în cazul nerenunțării, de destinul pe care Ceaușescu l-a avut, cu aproape trei decenii în urmă, atunci când a decis să nesocotească voința celor pe care îi reprezenta.

Și, astfel, într-o  legătură simbolică, destinul celor două state foste comuniste se coagulează într-un discurs de rememorare și remodelare. Cu siguranță nu este vorba de un transfer de model de la vest la est de Marea Neagră într-un discurs al copierii de tipare. Este mai degrabă un transfer spontan de istorie recentă semnificativă și adaptabilă

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *