Mișcări sociale și normalizare în Armenia

Considerații asupra evenimentelor recente.

Lunile aprilie-mai au adus încă odată Armenia în atenția lumii. Revolta populației împotriva unuie elite detestate a surprins pe toată lumea. Această elită, oligarhie cum este numită, apărută în anii `90 odată cu privatizarea statului și cu luarea sa în posesie de către diverse grupuri de interese, controlează economia cât și scena politică locală.

Oligarhii controlează în mod special partidul republican, care, la sfârșitul anilor 2000, își impunea hegemonia pe scena politică.  Serge Sarkissian, liderul contestat de protestatarii din aprilie-mai, este un exemplu al evoluției acestei hegemonii : inițial ministru al apărării, apoi prim ministru și președinte al republicii timp de 2 mandate.  În 2018 devine din nou prim ministru, între timp având grija să și sporească puterile alocate funcției respective, deși promisese că nu o va face. Decizia sa a produs furie în rândul cetățenilor deja frustrați de evoluția politică a țării lor. De altfel, reforma pe care o promovaseră republicanii viza rămânerea lor la putere pe termen nelimitat.

Oligaria din Yerevan trăiește într-un lux ostentativ comparativ cu viața oamenilor obișnuiți a căror situație se degradează constant : șomajul, salariile mici, calitatea și accesibilitatea serviciilor sanitare  duc, pe de o parte, la emigrația continuă, iar pe de altă parte, lasă impresia că țara a fost confiscată.

Revolta recentă e suprinzătoare însă doar pentru cei care nu cunosc istoria și realitățile acestei țări. Mobilizarea civică a fost intensă în ultimii ani. Oamenii s-au revoltat contra creșterii prețului biletelor pentru transportul public, a tarifelor de electricitate, pentru prezervarea unui parc, pentru protejarea lacurilor, pădurilor și munților, într-un cuvânt pentru protejarea peisajului tradițional. Au existat chiar și manifestări violente, mai ales episodul atacului violent asupra unui comisariat de poliție întreprins de un grup paramilitar care luptase în războiul din Nagarno-Karabakh sprijinit de câteva mii de oameni în stradă. Episodul s-a soldat cu morți și răniți, dar și cu o mai bună conștientizare și organizare a protestelor. Protestatarii au învățat să se organizeze mai bine și să protesteze în diverse moduri : boicot, blocajul circulației, manifestații pașnice de amploare.

Pe acest fond apare în aprilie 2018 Nikol Pashinyan, un personaj cvasi-necunoscut pe scena politică, dar care corespundea perfect așteptărilor protestatarilor. Cu un simț politic remarcabil, promovând etica sacrificiului și ajutat de o echipă eficace de propagandă a reușit să se impună  într-un timp scurt nu numai în ochii manifestanților, dar și în fața oligarhilor din Parlament. După două runde de audieri, dintre care una a durat 8 ore, este numit prim-ministru pe 8 mai 2018.

Republicanii din Parlament au cedat nu numai pentru a detensiona situația cât mai ales pentru a salva ceea ce se mai putea salva și anume controlul lor asupra Parlamentului. Alegerile anticipate le-ar fi poate fost mult mai nefavorabile.

Armenia și-a găsit un nou erou, care, cu ajutorul mulțimii, a devenit prim-ministru. Este omul contestărilor. Poate fi el și omul transformărilor, al reformelor mult așteptate ? În orice caz situația sa este complicată. Nu are o majoritate stabilă în Parlament, oligarhii controlează economia și lumea politică, iar așteptările oamenilor simpli sunt mari.

Problemele societății sunt și ele destule de serioase : poluarea masivă, dezintegrarea sistemul public de sănătate, șomajul, exodul permanent. Pe plan extern, Armenia e o țară mică înghesuită de ”dușmani”. Rusia rămâne principala aliată în regiune și Uniunea vamală cu Rusia va continua. De altfel, puternicul vecin din nord pare să își fi dat acordul tacit în timpul protestelor. Relațiile sunt înghețate cu Turcia și  Azerbaïdjan, schimburi intense și relații optime sunt întreținute cu Georgia și în mai mică măsură cu Iranul.

Reușita ”Revoluției de catifea”, cum a numit-o Nikol Pashinyan, le dă speranțe armenilor pentru un viitor mai bun, dar problemele enumerate mai sus pot reprezenta o frână în evoluția spre prosperitate și democrație a societății armene. Noii lideri sunt așteptați să răspundă atât așteptările oamenilor cât mai ales să își folosească constructiv capacitățile și flerul politic.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *