O carte – așa cum este aceasta – care vorbește despre atît de mulți oameni, locuri, întîmplări poate fi citită în multe feluri.
Adaug și eu câteva (posibile) unghiuri / piste de lectură.
Cartea vorbește (între altele) despre un interval de 7 ani. Aș putea lista, în oglindă, 7 posibile piste de lectură. Cred că ies mai multe – și ele chiar sunt mult mult mai multe.
Așadar:
1.”Sapte ani în Provence” e, la o primă lectură, în mod evident, o carte a descoperirilor. Ioan T. Morar descoperă un loc și dă seama despre acesta. O face, desigur, în felul său, unic, șarmant, memorabil.
2.Ea e și o carte a prieteniilor – Ioan T. Morar are vocația prieteniei și aceasta se vede, cu asupra de măsură, în chip solar, și în această carte. Este, așadar, o carte despre prieteni noi, dar și pentru – și, uneori, cu – prieteni mai vechi, unii dintre ei, cum se spune ”de cursă lungă”. Aș zice așa: dacă vreți să observați ce fel de combustie naste și tine în viață o prietenia sau alta, ”7 ani în Provence” este și un foarte bun un ghid în acest sens.
3.A propos de ideea de ghid – fiindcă o carte a descoperirilor, volumul ar fi, deci, și unul despre geografie. E și așa ceva, dar este, de fapt, mult mai mult decît atît. Pentru că nu e despre geografie pură, rece, descriptivă, ci e geografie cu suflet, e despre o geografie spirituală. E, dacă vreti, despre ce se vede din ceea ce la o simplă privire geografică nu se vede; și, în această direcție, este foarte mult. E o carte despre cum se metamorfozează geografia – și anume, prin luare acesteua, pas cu pas, loc cu loc, în posesie. Dacă e despre geografie, e, deci, și despre orientare – prin urmare, ”7 ani în Provence” e și un GPS. Un GSP viu, cu oameni vii, cu istorii fascinante – pe orizontală și pe verticală. Un GSP, da, de asemenea, spiritual.
4.În mai multe interviuri, ITM vorbește, provocat de cei care pun intrebări – eu insumi am fost si in această situatie -, despre un exil special pe care îl asumă de, iată, mai bine de sapte ani. Nu e ceva care sfâșie un om, nu este vorba despre o formă de exil care rupe în două în mod dramatic destinul cuiva, dar e un fel de exil – asumat, și adesea plăcut. Ei bine, dacă luăm în calcul IUBIREA – da, iubirea – cu care Ioan T. Morar a ajuns să vorbească despre acele locuri care îi conturează acum și în ultimii șapte ani și mai bine acel fel de a fi departe de România, atunci, firesc, avem și o altă pistă de lectură: e cartea unui acasă part-time.
5.Dar e și cartea căutării unui mod solar, aș risca chiar spunând înțelept, de a vedea. E cartea, dimensiunea aceasta nu e atît de evidentă, dar e atît de profundă, a unei rearanjări de destin, a unei recalibăriri existențiale. Și, inclusiv în acest sens, ”7 Ani în Provence” chiar trebuia să existe.
6.Mircea Mihăieș spune foarte bine pe coperta a patra a volumui – că e o carte despre aventurile ”unui om vechi într-o lume nouă”. A propos de aceasta, aș simți nevoia să pun un asterisc. Lumea aceea nouă despre care vorbeste Mirecea Mihăieș are multe elemente care o fac veche – și spre ele merge, căutîndu-le, poate că avînd o nevoie adîncă de ele, Ioan T. Morar în peregrinările sale, de plăcere și spirituale. Prin urmare, ”7 ani în Provence” este și o carte despre tradițiile vii – nu doar, dar e și despre asta, a povestilor despre măslinii de acolo, despre vinul de acolo, despre lavandă, ș.a.m.d.. E (și) o carte, asadar, a tradițiilor vii – și numeroase aici, acolo de fapt, în Provence.
7.Pe de altă parte, volumul a crescut pe altele, ca să zic așa. Cei 7 ani pe care îl survolează cartea de față sunt și cei în care s-au forjat și publicat două romane ft puternice scrise de Ioan T. Morar. Unul anume – Sărbătoarea corturilor – fiind, nu am nici o emoție să spun aceasta, una dintre cele mai bune cărți de proză apărute la noi în ultimele decenii. Prin urmare, ”7 ani în Provence” – e și o carte ca sta pe principiul vaselor comunicante? Nu cred că e deplasat dacă spunem aceasta.
8.E, de asemenea, o carte a unei diplomații superioare făcute de un om care e, la această oră, Ambasadorul sui generis al României în Provence.
9.Bineînțeles că e și o carte voioasă, tonică – una în care vom regăsi părți din Ioan Morar poetul, Ioan T. Morar prozatorul și, desigur, din Ioan T. Morar – degustatorul și producătorul rafinat de umor.
Carte e, nu în ultimul rînd, deschisă – fiindcă pe ea poate crește o alta. Ca o geamănă a ei. Și e foarte probabil că, pentru un timp rezonabil, chiar așa vor și sta lucrurile. Fiindcă Ioan T. Morar nu s-a oprit acolo; e on the road. E în mișcare. Textele lui Ioan T. Morar care vin, cu precizie provensală, din Franța în pagina deja tradițională din Orizont continuă să curgă. Și e foarte bine că e așa.
Sunt, cum spuneam, mult mai multe căi de intrare, deci unghiuri de lectură, pe care le îngăduie acest volum. O carte deschisă, o carte care poate deveni cartea proiectiilor eventualilor cititori, a refugiilor acestora, a dorințelor lor. dvs, a dorintelor dvs.
